4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAproape un sfert dintre femeile care au născut nu au fost niciodată la medic

Aproape un sfert dintre femeile care au născut nu au fost niciodată la medic

Preşedintele Societăţii de Obstetrică şi Ginecologie, Nicolae Suciu a declarat săptămâna trecută, că 22% din femeile care au născut în ultimii ani nu au fost consultate de nici un medic pe perioada sarcinii, motiv pentru care se doreşte reînfiinţarea meseriei de moaşă.
„La un număr, în ultimii doi ani, de aproximativ 185.000 de naşteri, aproape 41.000 de mame au născut fără să se fi luat în evidenţă niciodată, adică aproximativ 22% dintre femeile care au adus pe lume un copil nu au făcut nici o analiză, nu au trecut pe la nici un cabinet medical, nimeni nu le-a putut întinde o mână de ajutor. De aceea, este extrem de important să reînfiinţăm această meserie a moaşelor. Importanţa lor se va vedea în mai buna supraveghere şi informare a mamelor care nu vin, de obicei, la medic. Această asistenţă prenatală va aduce un plus de expertiză profesională, va putea direcţiona mama către medicul specialist în cazul în care identifică probleme în evoluţia sarcinii, ajutând, evident, la scăderea numărului deceselor infantile“, a declarat medicul Nicolae Suciu.
La nivelul Ministerului Sănătăţii va funcţiona, începând cu această săptămână, un grup de lucru care va analiza ce modificări trebuie făcute în actuala legislaţie pentru a reînvia meseria de moaşă, totodată urmând să elaboreze un ghid pentru medicii de familie şi viitoarele moaşe prin care să se stabilească foarte clar modul în care vor acţiona pentru a sprijini femeile însărcinate din comunităţile defavorizate, care nu îşi permit să se deplaseze pe distanţe lungi pentru a fi consultate de un specialist obstretician. Prin implicarea moaşelor în acţiuni de informare şi consultare a femeilor însărcinate, autorităţile îşi propun scăderea ratei mortalităţii în rândul nou-născuţilor, care, în ţara noastră, este cea mai mare din Uniunea Europeană.
„În alte ţări, moaşele care urmează cursuri de calificare pot fi implicate în partea de organizare familială şi sunt implicate şi în monitorizarea şi programele de screening pentru cancerul din zona genitală. În ţările în care s-a introdus acest tip de îngrijire, rata de naştere prematură a scăzut cu 24%, iar rata sarcinilor pierdute a scăzut cu 16%. Un studiu realizat în 2014 arată că 83% din morţile neonatale ar putea fi prevenite prin moaşe“, a explicat Adina Păun, vicepreşedinte al Asociaţiei Moaşelor Independente.
Moaşele urmează o pregătire universitară de patru ani şi pot prelua în observaţie femeile cu sarcini normale, dar statul român nu oferă un cadru legal concret pentru a profesa. În spitale, cele mai multe moaşe sunt angajate pe postul de asistentă medicală obstetrică şi ginecologie.
O mare problemă o reprezintă, însă, persoanele care se recomandă ca fiind moaşe, dar care nu au urmat studiile de specialitate şi care nu au calificarea necesară pentru a urmări evoluţia unei sarcini.
„Avem o problemă cu identificarea celor care îşi spun moaşe, dar care nu sunt, şi care oferă mamelor sfaturi şi consultaţii, dar nu au nici o pregătire în domeniu şi fac recomandări ce pot afecta şi mama şi fătul“, a precizat Irina Popescu, reprezentant al Asociaţiei Moaşelor Independente.
În acest moment, în România au fost certificate aproximativ 1.000 de moaşe, dintre care numai 590 activează. Autorităţile îşi propun ca în aproximativ cinci ani să crească de 20 de ori numărul moaşelor, astfel încât în ţara noastră să ajungă să activeze câte o moaşă la fiecare cabinet de medicină de familie, adică aproximativ 12.000 în total.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS