Şeful Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Daniel Antonie (foto), a scăpat momentan de controlul judiciar, instituit în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu. Magistraţii Tribunalului Gorj au decis să ridice măsura instituită de către procurori în dosarul în care Antonie este acuzat că a achiziţionat la preţuri supraevaluate truse medicale şi furtunuri pentru stingătoare.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată a lui Daniel Antonie sub acuzaţia de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (șapte acte materiale).
Alături de Antonie mai este judecat Vasile Ghimiş, la data faptei director la Direcția Economică a Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, în formă continuată (șapte acte materiale). Au mai fost trimişi în judecată Sever Daniel Giurcău şi Florin Temelie, reprezentanţi ai firmei SC TFR Teminvest SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
Preţuri mai mari de șapte ori
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2013 – martie 2014, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile, în calitate de directori în cadrul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, au dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea de la două firme (printre care și SC TFR Teminvest SRL) controlate de inculpații Giurcău Daniel Sever și Temelie Florin, la prețuri supraevaluate, a unui număr de 272 de furtunuri pentru stingerea incendiilor și 170 de truse sanitare de prim ajutor.
„În același context, pe de o parte, «ajutorul» acordat de inculpații Temelie Florin și Giurcău Daniel Sever a constat în depunerea de oferte pentru produsele respective, în numele societăților pe care le administrau, la prețuri supraevaluate de circa șase-șapte ori față de prețurile lor de achiziție. Pe de altă parte, aceiași inculpați au depus oferte în numele altor societăți, fără consimțământul administratorilor acestora sau în numele unor societăți administrate de rude sau prieteni apropiați, dezavantajoase față de ofertele firmei câștigătoare. Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, inculpații Antonie Daniel și Ghimiș Vasile au prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societățile controlate de cei doi oameni de afaceri. SC CEO SA a comunicat că se va constitui parte civilă în procesul penal cu suma de 415.240,66 lei“, potrivit DNA.
Daniel Antonie mai este judecat pentru abuz în serviciu într-un alt dosar.