6.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateInstanța dispune începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv; decizia este definitivă

Instanța dispune începerea judecării pe fond în dosarul Colectiv; decizia este definitivă

Tribunalul București a dispus astăzi începerea dezbaterilor pe fond în dosarul Colectiv, în care cei trei patroni ai clubului – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – sunt acuzați de ucidere din culpă, vătămare corporală și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, scrie Agerpres.
În dosar mai sunt judecați Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist), precum și persoanele juridice SC Colectiv Club SRL și SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.
Tribunalul București a respins joi toate contestațiile depuse de inculpați și părțile civile, fiind menținută o decizie a Judecătoriei Sectorului 4 din 7 octombrie, prin care s-a dispus începerea judecării pe fond în acest dosar. Decizia este definitivă.

La instanța de fond, un judecător a respins cererea lui Alin Anastasescu de restituire a dosarului la Parchet și de excludere a unor mijloace de probă (imagini video înregistrate în seara zilei de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv, expertize în incendii și construcții, procese-verbale de redare imagini). De asemenea, instanța a respins solicitarea depusă de Daniela Niță, patroana firmei de artificii, de excludere a unor mijloace de probă (declarația unui martor din 31 octombrie 2015, toate procesele-verbale întocmite de procurori, declarațiile date de ea pe 8 aprilie 2016).
Același lucru s-a întâmplat și cu cererea lui Cristian Niță de excludere a unor probe (procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice purtate de acesta la datele de 31 octombrie 2015, 1 — 3 noiembrie 2015).
În plus, judecătorul nu a fost de acord cu solicitările unor părți civile de trimitere a dosarului la Parchet pentru completarea urmăririi penale și introducerea în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente, a Spitalului Clinic de Urgență București-Floreasca și a Ministerului Finanțelor Publice.
Instanța a constatat legalitatea sesizării cu rechizitoriul Parchetului General și a dispus începerea judecării pe fond, urmând a fi citați inculpații și părțile civile (rude și aparținători ai celor 64 de victime decedate, 20 de persoane vătămate în raport de care s-a pus în mișcare acțiunea penală, unități spitalicești și instituții publice).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS