5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorj18 căsătorii la cumpăna dintre ani

18 căsătorii la cumpăna dintre ani

18 cupluri din Bucureşti, Braşov, Vâlcea, Dolj, Teleorman şi Gorj îşi vor uni destinele la cumpăna dintre ani, la Târgu Jiu. Perechile de îndrăgostiți vor primi flori, tort și șampanie din partea primăriei. Cel care va oficia cununiile civile sub Poarta Sărutului va fi viceprimarul cu atribuţii de primar Aurel Popescu, iar taxa pe care trebuie să o achite tinerii este de 400 de lei. Tradiţia căsătoriilor de Anul Nou sub opera lui Constantin Brâncuşi a fost instituită din anul 2002, iar de atunci şi până în prezent, aici au fost oficiate 220 de căsătorii.
Tot pe 31 decembrie, aproximativ 200 de persoane nevoiaşe din Târgu Jiu vor petrece împreună noaptea de Revelion. Este vorba de „Revelionul solidarităţii”, organizat an de an de primărie la un restaurant din oraş. Vor participa la „Revelionul solidarităţii” persoane defavorizate care provin de la Centrul Social de Urgenţă pentru Persoanele fără Adăpost „Casa Iris“, dar și din rândul celor care au părăsit sistemul de protecţie socială. Meniul va fi unul tradiţional, specific Sărbătorilor de iarnă. Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a precizat că bugetul pentru organizarea evenimentului este de 17.000 de lei.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS