Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți, pentru Agerpres, că a aflat din presă despre faptul că i s-a retras cetățenia moldovenească, susținând că această hotărâre arată că președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, îi este teamă de el.
„Am aflat din presă, nu m-a informat nimeni. (…) Ce părere să am alta decât că un președinte promoscovit retrage cetățenia unui cetățean al Republicii Moldova doar pentru că nu gândește ca el. Or, eu nu o să pot gândi ca un bolșevic niciodată”, a afirmat Băsescu.
El a susținut că va analiza posibilitatea de a ataca în instanță această decizie.
„O să văd ce se poate face din punctul acesta de vedere, dar conform Constituției, președintele Republicii Moldova are drepturi foarte largi, din acest punct de vedere, nu știu dacă se poate face ceva în instanță. Cert este că lui Dodon îi este teamă, asta arată decizia lui, îi este teamă de Băsescu”, a adăugat fostul șef de stat.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat marți decretul pentru retragerea cetățeniei acordate lui Traian Băsescu, dar nu și soției sale, Maria Băsescu.