Rusia reprezintă o ameninţare majoră pentru o serie de interese americane, din cauza programului său cibernetic ofensiv foarte avansat. Aceasta a fost concluzia exprimată de responsabili ai serviciilor americane de informaţii, în timpul audierilor din Congres. S-a reafirmat, astfel, într-o mărturie scrisă, că Moscova se află în spatele atacului informatic din perioada campaniei electorale din Statele Unite.
S-a vorbit despre ameninţarea cibernetică majoră pe care o reprezintă Rusia pentru SUA, iar şeful comunităţii de informatii a confirmat intervenţia Moscovei în campania americană.
La audieri s-au menţionat şi câteva metode folosite de ruşi în operaţiunile ciberentice, cum ar fi ştirile false, dezinformarea şi elemente de propagandă.
Mărturiile şi rapoartele vin la o săptămână după ce preşedintele Obama a ordonat expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi bănuiţi de spionaj şi a decis sancţiuni ce vizează două servicii ruse de informaţii pentru presupusa implicare în atacurile informatice din campania americană.
Purtătorul de cuvânt al lui Donald Trump a dezminţit că preşedintele ales ar vrea să restructureze serviciile de informaţii, pe care le consideră politizate, aşa cum a dezvăluit Wall Street Journal.