2.9 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a constituit noul Consiliu Superior al Magistraturii

S-a constituit noul Consiliu Superior al Magistraturii

La sediul Institutului Naţional al Magistraturii, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, a avut loc, astăzi, şedinţa de constituire a Consiliului Superior al Magistraturii, care îşi va exercita atribuţiile începând cu data de 7 ianuarie 2017, pentru un mandat de şase ani.
Şedinţa de constituire a fost convocată de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător Iulia Cristina Tarcea.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, 2 reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat şi 3 membri de drept, respectiv preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.
Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă, iar hotărârile sale se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.
Membrii Consiliului desfăşoară activitate permanentă.
În urma alegerilor organizate în perioada 7 iunie – 19 decembrie 2016, au fost validaţi de Senatul României, pentru un mandat de şase ani, următorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
– judecător Simona Camelia Marcu
– judecător Mariana Ghena

Curţi de apel:
– judecător Lia Savonea – Curtea de Apel Bucureşti
– judecător Nicoleta Margareta Ţînţ – Curtea de Apel Braşov
– judecător Andrea Annamaria Chiş – Curtea de Apel Cluj

Tribunale:
– judecător Gabriela Baltag – Tribunalul Neamţ
– judecător Evelina Mirela Oprina – Tribunalul Ilfov

Judecătorii:
– judecător Mihai Andrei Bălan – Judecătoria Timişoara
– judecător Mihai Bogdan Mateescu – Judecătoria Râmnicu Vâlcea

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
– procuror Codruţ Olaru

Parchete de pe lângă curţi de apel:
– procuror Cristian Mihai Ban  – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel   Bucureşti

Parchete de pe lângă tribunale:
– procuror Florin Deac –  Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş
– procuror Nicolae Andrei Solomon – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti

Parchete de pe lângă judecătorii:
– procuror Tatiana Toader  – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului    2 Bucureşti

În cadrul şedinţei de constituire a fost aleasă conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu data de 7 ianuarie 2017, astfel:
– Mariana Ghena, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru funcţia de preşedinte,
– Cristian Mihai Ban, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru funcţia de vicepreşedinte.
Potrivit dispoziţiilor legale, Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an, ce nu poate fi reînnoit.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS