4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTravis Bureau: „Este timpul să începem să câștigăm meciuri“

Travis Bureau: „Este timpul să începem să câștigăm meciuri“

Odată cu revenirea  lui Travis Bureau (dreapta),  antrenorul Vladimir  Vuksanovic are mai multe soluţii să redreseze jocul echipei (Foto: Lucian Anghel)
Odată cu revenirea lui Travis Bureau (dreapta), antrenorul Vladimir Vuksanovic are mai multe soluţii să redreseze jocul echipei (Foto: Lucian Anghel)

Baschetbalistul american Travis Bureau a revenit ieri la echipa SCM-U Craiova, dornic să ajute formația olteană să se califice în play-off-ul Ligii Naționale. Jucătorul de 28 de ani, alintat de fanii craioveni „Mister Slam Dunk“ pentru execuțiile sale spectaculoase, revine la SCM-U după ce în primăvara anului trecut se despărțea, fără voia sa, de echipa alb-albastră. Atunci, Travis nu a putut evolua în play-off, din cauza problemelor legate de permisul de şedere în România. Noul acord al lui Bureau cu clubul din Bănie este valabil până la finalul campionatului.

„Mă simt ca acasă la Craiova“

Acesta va fi al cincilea sezon pentru jucătorul american la SCM-U Craiova, de altfel singurul club de seniori unde Travis a evoluat după ce a terminat colegiul. Baschetbalistul de 2,02 metri a făcut ieri-dimineață primul antrenament alături de noii săi colegi. Cu o parte dintre ei a fost coechipier și sezonul trecut, unul în care Craiova s-a oprit în sferturile de finală și s-a clasat pe locul cinci.
„Sunt fericit că m-am întors la Craiova. Este al cincilea sezon aici și mă simt ca acasă. Am vrut și în vară să rămân la Craiova, dar cum atunci bugetul echipei de baschet a fost diminuat nu îmi puteau oferi cât ceream eu. Am rămas acasă, în America, m-am antrenat și am încercat să mă mențin în formă. M-au ofertat și alte echipe, dar la Craiova mă simt confortabil, am mai lucrat cu antrenorul Vuksanovic, cunosc jumătate din echipă și îmi este mult mai ușor să mă reacomodez“, a spus ieri Bureau.

Poate juca la Galați

După 15 etape disputate, SCM-U Craiova ocupă locul 9 în clasament, cu patru victorii și nouă înfrângeri, iar sâmbătă craiovenii vor disputa un meci foarte important în deplasare, cu Phoenix Galați, echipă aflată pe locul opt.
Bureau crede că el împreună cu colegii săi pot redresa corabia, astfel încât Craiova să intre în play-off, așa cum s-a întâmplat mereu în ultimii ani.
„În retur avem mai multe meciuri acasă și cred că ăsta va fi un avantaj pentru noi. În ultima vreme au avut loc mai multe schimbări în lot și este timpul să câștigăm. A început un an nou, deci orice este posibil. Fanilor le transmit să continue să creadă în noi, pentru că nu renunțăm la luptă“, a completat „Mister Slam Dunk“.

Paul Will, indisponibil

Travis Bureau reprezintă al șaselea transfer făcut de craioveni după debutul campionatului, după Baris Aktas, Gregory Dino (care a și plecat între timp), Darius Hargove și Cătălin Burlacu (ambii au jucat și sezonul trecut la Craiova) și americanul Tayloe Taylor. Cum Bureau nu poate fi considerat transfer, deoarece după ce a plecat de la Craiova nu a mai evoluat la altă formație, oltenii mai au dreptul să aducă un jucător până la debutul fazei a doua a campionatului.
Chiar și după venirea lui Bureau, antrenorul Vuksanovic cu un ochi râde și cu altul plânge. Alt jucător american din lot, Paul Will, s-a accidentat, suferind o fractură de stres și va fi indisponibil o perioadă mai lungă de timp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS