Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere sau a vremii nefavorabile.
Pe autostrada A2, pe tronsonul Bucureşti – Drajna, a începus să se lase ceaţă, vizibilitatea fiind cuprinsă între 100 şi 200 de metri. În condiţii similare se circulă şi pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, în apropiere de Bucureşti. Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată, să mărească distanţa în mers şi să folosească luminile de întâlnire (dacă vizibilitatea va scădea mai mult, trebuie aprinse şi luminile de ceaţă).
Ninge slab în nordul Transilvaniei. În pasurile Tihuţa (DN17, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Gutâi (DN18, judeţul Maramureş) partea carosabilă este umedă (zăpadă fiind doar în zona acostamentelor).
În județul Galați, pe DN25 Galați – Tecuci, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone între localitățile Șendreni și Hanu Conachi, fiind impusă şi restricţie de viteză de 50 km/h. Tronsonul de drum a fost afectat de inundaţii în luna octombrie.
În judeţul Olt, este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfăşoară deviat, pe ruta DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64).
În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, din cauza lucrărilor care se execută la viaductul Stânca Teherău, în zona Siriu (între kilometrii 85+534 și 86+948), circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone rămâne restricţionată. Este instituită şi restricţie de viteză de 10 km/h. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.
În judeţul Prahova, pe DN1, în zona localităţii Cornu, la km 98+300 de metri, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproximativ 25 – 30 de metri, traficul rutier este restricţionat pe prima bandă a sensului de mers Braşov – Ploieşti, fiind instituită și restricţie de viteză. Circulaţia nu este afectată, în zonă drumul fiind alcătuit din câte două benzi pe sens.
Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.
Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în judeţul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna (între kilometrii 23 şi 27).
Restricţii pentru traficul greu există şi în judeţul Vrancea, pe drumurile naţionale secundare DN2M (Andreiaşu de Jos – 7,5 tone) şi DN2N (Chiojnedeni – Vintileasca – 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.
Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naţionale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcţionare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:
–DN7C-Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, judeţul Argeş) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, judeţul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
–DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Şugag (km 79+200, judeţul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcţie de starea zăpezii şi condiţiile meteo;
–DN17D, în Munţii Rodnei (Pasul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Şanţ (km 86+100, judeţul Bistriţa-Năsăud) şi Cârlibaba (km103+632, judeţul Suceava), până în data de 31 martie 2017;
–DN1R, în Munţii Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, judeţul Cluj) şi Mătişeşti (km 62, judeţul Alba), până în data de 31 martie 2017.
***
Conform informaţiilor primite de la secţiile regionale de poliţie transporturi, navigația pe Dunăre este suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin).