4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvertizare de călătorie în Spania, în Comunitatea Valenciană

Avertizare de călătorie în Spania, în Comunitatea Valenciană

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Spania – Comunitatea Valenciană că, în conformitate cu datele puse la dispoziție de Agenţia Meteorologică de Stat a Spaniei, în perioada 20-22 ianuarie 2017, pentru provinciile Castellon şi Valencia vor fi condiții meteorologice severe (cod roşu şi portocaliu), cu precipitaţii însemnate cantitativ şi care vor fi sub formă de ninsoare, în zona de munte a celor două provincii.

Rafalele de vânt în aceste provincii vor atinge viteze de până la 90 km/h şi este posibil ca unele șosele, inclusiv autostrăzi, să fie închise circulaţiei rutiere. De asemenea, în aceeaşi perioadă se menţine cod portocaliu şi galben pentru provincia Alicante, din cauza intensificărilor violente de vânt şi ploilor torenţiale. Pe tot teritoriul Comunităţii Valenciene au avut şi vor avea loc puternice descărcări electrice.

Se recomandă ca, în cazul zborurilor operate spre sau de la aeroporturile Castellon de la Plana, Valencia sau Alicante, să se verifice în prealabil disponibilitatea acestora cu companiile aeriene pentru eventualele întârzieri sau chiar anulări pe paginile de internet ale aeroporturilor menţionate.

Cetățenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellon de la Plana +34964212446; +34964203331; +34964203234; + 34964216008; + 34964217836, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellon de la Plana: + 34677842467.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.aemet.es, http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/0/0/ES-Spania.html şi www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS