1.2 C
Craiova
sâmbătă, 14 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltRestricţii de circulaţie pe DN 64, Găneasa - Râmnicu Vâlcea

Restricţii de circulaţie pe DN 64, Găneasa – Râmnicu Vâlcea

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a anunţat că la această oră nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a unor evenimente rutiere.

Pe autostrada A1, pe tronsonul Remetea – Nădlac, traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață densă, iar vizibilitatea scade, pe alocuri, sub 100 de metri.

În județul Olt este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfășoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare:
DN65 Găneasa – Salcia, DJ677 Salcia – Pleșoiu (DN64).

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (județul Mureș) – Cristuru Secuiesc (județul Harghita), este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeț avariat de o viitură.

Tot din cauza unui pod avariat de o viitură, în județul Suceava, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricționat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviței – Ciumârna (între kilometrii 23 și 27).

Restricții pentru traficul greu există și în județul Vrancea, pe drumurile naționale secundare: DN2M (Andreiașu de Jos – 7,5 tone) și DN2N (Chiojnedeni – Vintileasca – 12 tone, respectiv 3,5 tone la Jitia), din cauza alunecărilor de teren.

Conform informaţiilor primite de la secţiile regionale de poliţie transporturi, navigația pe Dunăre este suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS