Președintele Klaus Iohannis i-a transmis joi o scrisoare premierului Sorin Grindeanu în care atrage atenția că abordarea privind construcția bugetară nu dovedește responsabilitatea pe care „angajamentele politice și instituționale” o impun în actualul context de securitate regional și internațional.
„În contextul dezbaterilor privind alocările bugetare pentru ordonatorii principali de credite, remarc faptul că, pentru domeniul securității naționale, cu excepția bugetului Ministerului Apărării Naționale, toate celelalte bugete suferă reduceri față de execuția bugetară a anului 2016, unele dintre aceste reduceri fiind semnificative. În același timp, nu au fost aduse încă argumente necesare, pertinente și credibile, care să explice această reducere a finanțării. (…) Atrag atenția că această abordare privind construcția bugetară nu dovedește responsabilitatea pe care, ca țară și ca stat, ne-o impun angajamentele politice și instituționale asumate, precum și riscurile și vulnerabilitățile existente în actualul context de securitate, regional și internațional”, afirmă șeful statului, în scrisoare, potrivit Agerpres.