O fuziune de care niciodată nu s-a discutat pe șleau, între Colegiul Național „Carol I“ și Colegiul Economic „P.S. Aurelian“ din Slatina, a născut un conflict între profesorii celei de-a doua instituții de învățământ și conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Proiectul privind reorganizarea rețelei școlare, care prevede măsura de fuziune a celor două licee, primul pe lista celor peste 20 supuse discuțiilor, a fost aprobat joi după-amiază, în câteva secunde, de consilierii prezenți la ședința Consiliului Local Slatina. Deși veniți să atragă atenția asupra faptului că măsura nu a fost nicidecum discutată cu cineva, liderii de sindicat Denisa Maican și Ion Scorbureanu, profesori ai liceului, au putut interveni doar tardiv, la finalul ședinței, la punctul „Întrebări și interpelări“. Singurul lucru pe care l-au mai putut face a fost să atragă atenția asupra faptului că în consiliu nu au sesizat să existe vreo dezbatere, vreo discuție pe vreunul dintre proiecte, nu neapărat pe cel care-i viza direct, concluzia acestora fiind clară: „Acești consilieri nici măcar nu știu pentru ce ridică mâna!“.
După intervenția celor două cadre didactice de la Colegiul Economic „P.S. Aurelian“, din după-amiaza zilei de joi, când Consiliul Local a adoptat redimensionarea rețelei școlare, prin fuziunea celor două licee, oficialii au încercat să liniștească apele.
Viceprimarul Slatinei, Gigi Vâlceleanu, a declarat că măsura nu înseamnă decât că unul dintre licee, respectiv Colegiul Agricol „Carol I“ Slatina, care are probleme în a-și asigura numărul de elevi, își va pierde personalitatea juridică, dar elevii și profesorii vor învăța, respectiv vor preda, în aceleași spații. „Liceul Agricol și-a pierdut personalitatea juridică. Practic nu s-a întâmplat nimic, elevii vor învăța tot la «Carol I», profesorii vor preda tot la «Carol I»“, a declarat Vâlceleanu, menționând totodată că soluția de alipire a celor două licee a venit dinspre ISJ Olt, nu invers.
Mărul discordiei nu-l constituie fuziunea în sine, deși cei din Economic susțin că e o diferență certă de valoare între cele două unități, ci faptul că, urmare a acestei decizii, profesorii ar trebui să fie evaluați „la grămadă“, hotărându-se, în cazul restrângerilor de activitate, cine pleacă și cine rămâne.
Procedurile privind evaluarea cadrelor didactice au fost deja demarate, ISJ Olt adoptând o hotărâre în acest sens pe 13 ianuarie, comunicată Colegiului Economic pe 18 ianuarie, înainte ca administrația locală să aprobe în ședință de consiliu redimensionarea rețelei.
„E vorba de alte interese“
Profesorii colegiului amintit spun că în adresa respectivă, prin care ISJ Olt le comunica faptul că „în perioada 2-6 februarie 2017, o comisie de evaluare constituită la nivelul ISJ Olt va realiza evaluarea cadrelor didactice titulare de aceeași specialitate“, nici măcar nu li s-ar fi comunicat motivul acestui demers, aceștia aflând „pe surse“ de fuziunea celor două unități.
Prin urmare, s-au repliat rapid și, prin intermediul celor doi lideri de sindicat din unitate (în școală funcționează două sindicate), au întocmit o adresă, semnată de 105 persoane, pe care joi, 26 ianuarie, au depus-o la registratura ISJ Olt. În adresă se precizează: „Deși în cursul anului 2016, cu ocazia vizitelor făcute în Colegiul Economic «P.S. Aurelian» Slatina, ați fost interpelată neoficial cu privire la această unificare a celor două colegii, dumneavoastră, doamnă inspector-general, ați negat informația respectivă în posesia căreia unii colegi de-ai noștri intraseră «tot pe surse». Totuși, în prezent observăm, spre dezamăgirea noastră, a tuturor celor din Colegiul Economic «P.S. Aurelian», că în totală și în suspectă discreție față de noi ați făcut ca lucrurile să meargă înainte în sensul unificării, cum reiese din adresa 520/18.01.2017 a ISJ. Aceasta ne face să avem suspiciunea rezonabilă că vreți să satisfaceți interese ascunse ale Colegiului Național Agricol, aflat în prezent într-o situație falimentară, cunoscută încă din 2010, și faceți asta total în detrimentul singurului, tânărului, dar prestigiosului Colegiu Economic «Petre S. Aurelian» din județul Olt, unitate școlară cu cel mai mare număr de elevi datorită activității de calitate a întregului nostru personal“, menționează membrii de sindicat în adresă.
Șefa ISJ Olt: „Nu este treaba noastră să le facem colegilor de la Economic o lectură a legilor“
Profesorii spun că nu e corect ca eventualele probleme pe care colegii de la Colegiul Agricol știau că le au să se rezolve folosindu-se fuziunea ca pretext, și propun ca mai întâi aceștia să participe în calendarul de mobilitate la etapele de transfer și pretransfer, putând să solicite inclusiv catedre disponibile la Colegiul Economic. „Ei știau de multă vreme că au probleme în a-și face clasele și și-au blindat dosarele cu fel de fel de documente, dacă ne evaluează la grămadă e posibil ca ei să aibă dosare mai bune. E vorba în primul rând de profesorii care predau discipline generale, nu de cei cu discipline de specialitate“, spun cadrele didactice din Economic.
Inspectorul școlar general al ISJ Olt, prof. Felicia Man, precizează că totul s-a derulat conform legii, hotărârea de redimensionare a rețelei școlare fiind luată de municipalitate, iar ISJ a luat act de această măsură și a avizat-o, constatând că ea nu contravine legii.
„Consiliul local a hotărât reorganizarea rețelei școlare, ne-a transmis o propunere de reorganizare, am luat act de ea, am văzut că îndeplinește toate criteriile prevăzute în metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare și organizarea rețelei școlare, am dat aviz conform. Primăria Slatina ne-a transmis propunerea de reorganizare în termenul legal prevăzut de metodologie“, a declarat șefa ISJ Olt, precizând, de asemenea, că și procedura de evaluare a cadrelor didactice are loc tot conform normelor în vigoare.
„Reclamă niște lucruri neadevărate, nu am făcut altceva decât să respectăm legea. Toate aceste lucruri sunt prevăzute în legile care reglementează funcționarea sistemului de învățământ, sunt prevăzute în metodologia de mobilitate a personalului didactic. Nu este treaba noastră să le facem o lectură a legilor colegilor noștri de la Economic. Sunt activități prevăzute în metodologia de mobilitate pe care trebuie să le punem în aplicare. Noi nu facem altceva decât să respectăm legea“, a mai spus Felicia Man.
Vineri, șefa Inspectoratului Școlar Județean Olt, Felicia Man, a fost invitată să participe la ședința Consiliului Profesoral de la Colegiul Economic „P.S. Aurelian“, unde spiritele sunt în continuare încinse. Înaintea acestei ședințe, inspectorul școlar-general a declarat că decizia s-a adoptat pentru că numărul populației școlare este în scădere la nivelul întregului județ, astfel că diferența între anul școlar 2016-2017 și cel viitor, 2017-2018, va fi de 15 clase de-a IX-a, prin urmare măsura se impunea. „Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni, «Carol I» rămâne în structura Colegiului «P.S. Aurelian». Avem soluții pentru toate cadrele didactice, pentru că activitatea de mobilitate este în grija noastră“, a explicat inspectorul școlar general al ISJ Olt.
Colegiul Economic
„P. S. Aurelian“ a luat ființă în 2001, prin fuziunea cu Liceul Industrial Textil de atunci, după desprinderea, în 1997, a profilului economic din structura Colegiului Național „Radu Greceanu“ Slatina și funcționarea, timp de trei ani, sub titulatura Grupul Școlar Economic și Administrativ. Și-a câștigat în timp un bun renume și reușește an de an să aducă sute de noi elevi.
Colegiul Agricol, cel mai vechi liceu din Slatina
Colegiul Agricol „Carol I“ este cel mai vechi liceu din Slatina și, probabil, unul dintre cele mai vechi din țară, înființat de Carol I în 1883, prin decret regal, ca „Școala practică de agricultură de la Strihareț“, primind de la mânăstirea din imediata vecinătate (și aceasta cu o vechime de sute de ani), 200 de hectare în proprietate, pământ arabil și pădure, „spre a sfârși ca loc de muncă și învățătură tinerilor doritori de a se consacra meșteșugului agriculturii“. În 1951, după transformarea din școală inferioară de trei ani în liceu agricol, apare și profilul zootehnic.
Școala cu o istorie de peste 130 de ani a urmat tendința națională de regres a profilului agricol, și de la peste 1.000 de elevi în perioada comunistă a ajuns, în ultimii ani, să adune tot mai greu absolvenți de gimnaziu pentru realizarea claselor propuse, motiv pentru care măsuri de reorganizare erau previzibile, chiar dacă soluția adoptată pare a fi o surpriză.
Cu trei ani în urmă a dispărut, în Slatina, Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ (fostul Liceu de Construcții), prin fuziunea cu Colegiul Tehnic „Alexe Marin“.