Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat vineri că a emis un ordin executiv în materie de imigrație care prevede controale întărite la frontiere în scopul stopării eventualei intrări în SUA a unor „teroriști islamiști radicali”, informează Agerpres.
Prin acest decret, pe care Casa Albă nu l-a făcut public vineri seara, autoritățile americane ar bloca timp de o lună sosirea imigranților din șapte țări musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.
Refugiaților sirieni, care au fugit cu milioanele de conflictul din țara lor, dar numai 18.000 au fost acceptați de SUA din 2011, le-ar fi definitiv interzisă intrarea în SUA.
Pentru anul bugetar 2016 (din 1 octombrie 2015 la 30 septembrie 2016), Statele Unite, guvernate la acel moment de Barack Obama, au admis pe teritoriul lor 84.994 de refugiați, de toate naționalitățile, dintre care puțin peste 10.000 de sirieni.
Administrația Obama, care a recunoscut în septembrie 2015 că putea face mai mult, a fixat ca obiectiv cifra de 110.000 de refugiați acceptați pentru anul bugetar 2017. Noua administrație Trump ar viza începând de acum numai 50.000, de toate naționalitățile, potrivit proiectului de decret.