4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateObezitatea și diabetul afectează sute de copii

Obezitatea și diabetul afectează sute de copii

Din cauza alimentației deficitare și a obezității, mulți copii ajung să aibă și alte boli asociate, cel mai adesea diabet
Din cauza alimentației deficitare și a obezității, mulți copii ajung să aibă și alte boli asociate, cel mai adesea diabet

Sute de copii doljeni ajung periodic în cabinetele medicale din cauza problemelor de greutate și a dereglărilor hormonale pe care le au la vârste fragede. Medicii spun că obezitatea infantilă a ajuns la nivele alarmante în România. Aproape 40% dintre copii sunt supraponderali. Grav este că din cauza obezității mulți ajung să aibă și alte boli asociate, cel mai adesea diabet. 

Agitația zilnică și societatea de consum în care trăim ne-au îndepărtat de stilul de viață sănătos al bunicilor. Cele trei mese pe zi în care se mânca numai mâncare gătită în casă au fost înlocuite de alimentele procesate, care ni se vând „la ofertă“ sau „la promoție“. Toate acestea ne costă bani, dar mai ales sănătatea. Pericolul cel mai mare pândește copiii. Medicii endocrinologi și diabetologi vorbesc de obezitate la cote alarmante în țara noastră. În cabinetele medicilor craioveni ajung lunar zeci de copii care au probleme de greutate.
În România, nouă din zece copii suferă de boli de nutriţie. Hrana mult prea bogată în zaharuri și grăsimi nocive și sedentarismul sunt cauzele îmbolnăvirii. Dr. Flavia Dinu, medic specialist în diabet și boli de nutriție, spune că pacienții cunosc mai multe informații despre alimentația corectă față de anii trecuți, dar că nu aplică ceea ce știu. „Se întâmplă acest lucru pentru că alimentele nesănătoase sunt mai gustoase, pentru că sunt îmbunătățite cu diverși componenți care le cresc gustul. Mulți oameni nu rezistă acestei tentații deși știu că aceste alimente nu le fac bine. În plus, majoritatea oamenilor ajung seara târziu acasă și atunci mănâncă tot ce prind, iar în timpul zilei au mâncat plăcinte și covrigi de la fast-food. E un cerc vicios, de care poți fugi dacă ții la sănătatea ta“, a precizat medicul nutriționist.

„Nu este indicată cura de slăbire clasică în cazul copiilor“

Mai grav este că din cauza alimentației nesănătoase copiii sunt predispuși din copilărie la boli cardiovasculare și diabet, afecțiuni care se găseau până acum la adulți, dar care în ultimul timp apar din ce în ce mai des și la copii. 80% din pacienții cu diabet zaharat de tip II sunt obezi, spun medicii. „Trebuie să avem grijă la alimentația copiilor pentru că ei vor fi bolnavii de mâine dacă nu facem nimic. În mod normal, diabetul de tip II nu era prezent la copii în urmă cu câțiva ani. Acum apare la mulți dintre ei. Este o boală cronică pe care copilul o va duce toată viață. Nu este indicată cura de slăbire clasică în cazul copiilor. Este total greșit să scoți din alimentația copilului pâinea ca să scadă în greutate. Copilul poate mânca și cartofi, și orez, și pâine, dar preparate cât mai sănătos, nu dăm copilului cartofi prăjiți, ci piure sau cartofi fierți. Este bine să se asigure zilnic cantitatea de proteine din ouă, carne și tot zilnic trebuie să mănânce și lactate. Sunt principii pe care trebuie să le respectăm cu toții“, a explicat medicul nutriționist.

„Copiii sunt crescuți cu anumite preferințe alimentare“

Greșelile alimentare pleacă din familie. „Gras, frumos și sănătos“ este și în prezent concepția după care sunt crescuți mulți copii din România. Medicii atrag însă atenția că această gândire nu este sănătoasă și că trebuie să fim mult mai atenți la ceea ce punem în farfurie. „Contează puterea exemplului în alimentație. Copiii sunt crescuți cu anumite preferințe alimentare. Gustul se formează de când sunt mici. Trebuie să îi învățăm cu alimentele sănătoase. Copiilor nu prea li se mai dă la școală pachet de acasă, au bani la ei și își cumpără ce vor de la chioșc sau de la fast-food. Apoi ajung acasă și rămân toată ziua în fața tabletei, nu mai aleargă, nu mai fac mișcare”, a adăugat dr. Flavia Dinu.

„Asistăm zilnic la tendința mămicilor de a îndopa copiii“

Cantitatea de alimente de care copiii au nevoie pentru a-și satisface necesarul energetic diferă în funcție de vârstă, greutate, sex și activitatea fizică a fiecăruia. Cele mai multe greșeli apar din cauză că nu se respectă orele de masă. Se mănâncă haotic. „Nu se respectă micul dejun, la care trebuie să avem o gustare, omletă, iaurt cu biscuiți. La prânz, trebuie să le dăm copiilor mâncare gătită și desert pe bază de fructe sau plăcintă. Iar a treia masă trebuie să fie cina. Între acestea este bine să nu le dăm nimic. Eventual, se mai pot mânca fructe. O greșeală frecventă este că nu așteptăm să li se facă foame copiilor. Este bine să nu dăm deloc ciocolată copiilor, măcar până la vârsta de trei ani“, a explicat dr. Doina Cherata, medic de familie.
O altă greșeală vine din tendința părinților de a „îndopa“ copiii. „Întâlnim foarte mulți copii obezi. Asta pentru că se fac greșeli foarte mari încă de când copilul este sugar. Asistăm zilnic la tendința mămicilor de a îndopa copiii. Se exagerează cu tot felul de cereale, cu vitamine. Din această cauză, copiii se îngrașă, li se mărește stomacul și este foarte greu după un an, doi, trei să mai schimbăm aceste transformări“, atrage atenția dr. Cherata.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS