2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSuccesul unei afaceri este dependent de promovare

Succesul unei afaceri este dependent de promovare

Deși, pe piața din România, concepte precum branding, marketing, BTL și altele asemenea au devenit cunoscute abia după anii 2000, conștiința importanței de „a face reclamă“ există de multă vreme, chiar și la nivel intuitiv. Nu ești cunoscut, nu exiști. Dacă nu exiști, nu reziști. Un dicton atât de simplist ar putea conține, de fapt, esența publicității. Promovarea unei afaceri, mai ales în ziua de astăzi, când oamenii sunt invadați de informație la fiecare pas, nu mai poate fi un lux. Este o necesitate pentru oricine vrea să reziste pe o piață capitalistă al cărei suflet este competiția. Un consultant de publicitate al echipei Gazeta de Sud, Mihai Deliu, ne povestea, la o pauză de cafea, despre conversația cu un client vechi al trustului. „Unul dintre clienții noștri fideli mi-a spus cândva: am apelat la serviciile dumneavoastră de promovare și când mi-a mers bine, și când mi-a mers rău. Când mi-a mers bine, m-am promovat ca să fiu văzut. Când mi-a fost rău, m-am promovat ca să fiu văzut“.

Fără promovare, oamenii nu te cumpără

Oamenii care alcătuiesc echipa departamentului de mare publicitate a trustului Media Sud lucrează în domeniu de mai bine de zece ani. În tot acest timp, experiența le-a dictat să își adapteze mereu ofertele la realitatea economică. „Am trecut prin perioada de boom economic, am trecut prin perioada de criză. Publicitatea nu rămâne niciodată la fel. Piața cere mereu lucruri noi. Nevoia clienților este astăzi una, mâine alta. Canalele media se schimbă, automat trebuie făcute ajustări. Trebuie să fii mereu în priză și să înțelegi fenomenele ca să poți să creezi campanii care să le aducă rezultate oamenilor ce apelează la tine“, spune Petruța Iacob, consultant Media Sud.
Colega sa, Virginia Barbu, adaugă: „Prima regulă este ca oamenii să știe că ești acolo. E nevoie de constanță. Nu te poți promova o lună-două intens, apoi să pui punct. Publicul se va întreba ce s-a întâmplat cu tine. Va începe să creadă că nu îți mai merge bine afacerea sau că ai dispărut, pur și simplu. Fără promovare, oamenii nu te cumpără“. De aceea, spune consultantul Raluca Săcuianu, orice afacere trebuie să înceapă cu o campanie de promovare a produselor sau serviciilor sale și, pe măsură ce își consolidează o poziție pe piață, poate începe să se concentreze pe branding, pe campanii de imagine. „Când discutăm cu un client despre campaniile care i se potrivesc venim, de obicei, cu un pachet complex, care cuprinde mai multe canale, mai multe dimensiuni de machete sau bannere, două-trei variante de mesaje. Apoi, specialiștii în tehnoredactare ai Gazetei de Sud vin cu design-ul pentru macheta din ziar, cei de la Radio Sud adaptează mesajul pentru a fi cât mai sonor. La Alege TV, informațiile sunt alese și în funcție de impactul vizual, adaptate pentru grafica video. În on-line, bannerul ales trebuie să își dovedească eficiența. Fiecare canal al trustului nostru are propriile particularități, de aceea campaniile sunt complexe și atent construite de mai mulți specialiști. Lucrăm ca o reală agenție de publicitate“.
Pachetele de promovare, cele mai avantajoase

Sfatul specialiștilor Media Sud pentru oamenii de afaceri este să își promoveze produsele și serviciile prin intermediul mai multor canale, pentru a atinge o audiență vastă, dar și pentru a se asigura că mesajul rămâne întipărit în mintea publicului, prin expunerea la mai mulți stimuli. „Vezi macheta în ziar, auzi apoi spotul radio sau vezi spotul pe TV și asociezi instant mesajele. În felul acesta, produsul devine mai puternic, iar avantajul este și unul financiar. O campanie care presupune un astfel de pachet este mai accesibilă decât dacă ai plăti pentru fiecare canal. Și avem totul pentru a acoperi o audiență completă: ziarul – Gazeta de Sud, radioul – Radio Sud, televiziunea – Alege TV și mediul on-line, prin gds.ro și craiova.ro, materiale de promovare – Tipografia de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS