2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Facultatea de Drept organizează „Şcoala de iarnă“

Craiova: Facultatea de Drept organizează „Şcoala de iarnă“

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova organizează Şcoala de iarnă – ediţia 2017, staţiunea Voineasa, în colaborare cu partenerii din mediul profesional şi cu asociaţiile studenţeşti din cadrul facultăţii. Ediţia din acest an se desfăşoară în perioada 14 – 18 februarie şi reuneşte studenţi şi profesori de la Facultatea de Drept, profesionişti ai dreptului din Oltenia cu scopul susţinerii proiectelor Facultăţii, orientate în mod special către practica judiciară, speţe şi jurisprudenţă.
Studenţii au fost aleşi în urma unei preselecţii minuţioase, bazată pe rezultatele şcolare, dar şi pe criteriul participării la Hexagonul Facultăţilor de Drept, concurs la care Dreptul din Oltenia este pe primul loc in anul 2016.
„Dezbaterile din acest an privesc aspecte de actualitate şi de interes profesional din materia protecţiei juridice a patrimoniului, iar cursanţii vor avea posibilitatea să-şi consolideze cunoştiinţele teoretice şi să afle soluţiile unor problemelor de drept întâlnite în situaţii juridice reale” a declarat prof. Viorel Găină, prodecan al facultăţii.
Vor fi abordate subiecte precum: „Protectia penala a patrimoniului”, „Regimul juridic al fondului de comert”, „Uzucapiunea ca mod de dobandire a dreptului de proprietate pe cale principala. Actiunea în constatare”, „Patrimoniul succesoral”, „Drepturile intelectuale si patrimoniul persoanei fizice”, „Protectia juridica a domeniului public”.
„Activităţile din cadrul acestui proiect vor fi coordonate de prof. Viorel Găină şi conf. Dan Spînu, iar prelegerile şi studiile de caz vor fi susţinute de prof. Gabriel Olteanu, prof. Ruxandra Raducanu, prof. Iulian Nedelcu, conf. Oana Ghiţă şi asist. Catalin Bancioi, cadre didactice la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova, care propun o analiză interdisciplinară, cu argumente şi mijloace de drept civil, drept penal, drept administrativ sau de dreptul proprietăţii intelectuale” ne-a relatat prof. Sevastian Cercel, decanul facultăţii.
Studenţii vor avea posibilitatea să cunoască activitatea reală a juristului implicat în soluţionarea unor cazuri practice şi vor descoperi anumite detalii tehnice ale profesiilor pentru care se pregătesc în facultate.
La această ediţie a Scolii de iarnă participă studenţii: Nastase Lidia Mihaela, Preoteasa Anca Viorica, Rotaru Marius Adrian, Dobre Florentina Silvia, Toba Dan Alexandru Adrian, Riscu Ana Maria, Bogdan Ionut Sabin, Ghituica Constantin Lucian, Patrulescu Titus Cornelius, Draghici Cristina Maria, Carstea Ana Maria, Diaconu Andrada Georgiana, Dumitrel Raluca Cristina, Dinu Catalina Larisa.
„În timpul studenţiei avem acces la foarte multe informaţii. Pentru fixarea cunoştinţelor repetiţia este esenţială. Sunt importante exemplele, experimentele, schematizările, analogiile, paralelele cu realitatea, tot ceea ce poate să mă ajute să reţin ce este important. Scoala de iarnă este o veritabilă şansă din acest punct de vedere” a declarat Sabin Bogdan, student la Facultatea de Drept şi participant la scoala de iarnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS