Peste 200 de sportivi din țară au concurat weekendul trecut la Campionatul Național de lupte, categoria de vârstă U23 (tineret), găzduit de Timişoara. Și de data aceasta, luptătorii craioveni au avut o prestație foarte bună, cucerind nu mai puțin de 11 medalii.
De la CS Universitatea Craiova s-au deplasat la competiția din Banat opt sportivi și doar unul nu a reușit să urce pe podium. La masculin, elevii fraților Aurel și Marius Cimpoeru au cucerit șase medalii (trei de aur, două de argint, una de bronz), suficiente încât să claseze, pentru al doilea an consecutiv, CS Universitatea pe primul loc în clasamentul pe cluburi, la masculin. La categoria 74 kg, finala și-au disputat-o doi colegi de la clubul craiovean. Ion Plop, care este mai experimentat, l-a învins pe Denis Constantin. La aceeași categorie, Ionuț Răduică a încheiat concursul pe locul cinci, după ce a pierdut finala mică în fața unui sportiv originar din Republica Moldova, legitimat la un club din Onești. Și la categoria 61 kg, pe podium s-au regăsit doi luptători de la CS Universitatea. Cristian Surugiu a obținut medalia de aur, după ce în semifinală trecuse de colegul său de club Sergiu Constantin. Acesta din urmă a luat bronz. Al treilea titlu de campion a fost adjudecat de Gheorghe Constantin, la categoria 70 kg, în timp ce Ștefan Coman a trebuit să se mulțumească cu medalia de argint la 65 kg, fiind învins în finală de un sportiv originar din Repubica Moldova.
„Au primit aplauze la scenă deschisă“
După ce în urmă cu două săptămâni devenise campioană națională la senioare, Alexandra Anghel și-a trecut la Timișoara în palmares și un titlu la tineret, la categoria 69 kg. Antrenorul Aurel Cimpoeru a mărturisit că sportivii de la CS Universitatea Craiova au făcut un concurs de excepție. „Putem spune că au făcut senzație de data aceasta. Chiar au primit felicitări și aplauze la scenă deschisă. Viitorul sună foarte promițător pentru noi. Surugiu și Plop sunt la tineret, în primii ani, dar restul sportivilor pe care i-am deplasat la acest concurs sunt încă juniori și au făcut față cu brio la o categorie de vârstă mai mare. Cu excepția lui Plop, restul sportivilor noștri provin de la LPS «Petrache Trișcu», unii chiar au dublă legitimare LPS – CS Universitatea.Avem o colaborare foarte bună între cele două cluburi“, a povestit Cimpoeru.
În întrecerea masculină, Craiova a devansat CSM Onești, club care a transferat recent câțiva sportivi valoroși din Republica Moldova, și CSM Cluj.
Pentru la anul, antrenorul de la CS Universitatea vrea să aducă încă două fete valoroase și atunci clubul craiovean va putea puncta și în întrecerea feminină pe echipe.
Ștefania Priceputu i-a făcut cadou antrenorului o medalie de aur
CSM Craiova a avut numai fete la Campionatul Național U23, acestea revenind acasă cu patru medalii, dintre care una de aur și trei de bronz. În clasamentul feminin pe cluburi, CSM a obținut locul trei. Ștefania Priceputu i-a făcut un frumos cadou antrenorului său, cucerind titlul național la tineret, categoria 48 kg. Ieri a fost ziua lui Valentin Boboșca, iar sportiva medaliată cu aur la Europenele de cadeți i-a transmis un mesaj emoționant celui care a ajutat-o mult în carieră. „Vă mulțumesc că ați fost acolo când am avut nevoie. Vă mulțumesc pentru anii de muncă din sala de antrenament și că m-ați îndrumat pe drumul cel bun. Fără ajutorul dumneavoastră nu ajungeam campioană. Sunteți cel mai bun antrenor, un om minunat“, au fost cuvintele campioanei. La rândul său, Boboșca a spus că la acest concurs Ștefania a avut o prestație foarte bună, învingând în meciul pentru aur o sportivă mult mai experimentată.
Medalii de bronz pentru CSM Craiova au obținut Daniela Vîrban (53 kg), Ana Maria Enache și Andreea Vrejoiu (ambele la 55 kg). Sportivele sunt pregătite de antrenorii Valentin Boboșca și Petre Banciu.
Campionii craioveni vor participa luna viitoare la Europenele de tineret din Ungaria. Apoi, la începutul lui aprilie va avea loc la Craiova Campionatul Național de juniori.