4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjVrea să doarmă pe şantierul variantei ocolitoare pentru a bloca lucrările

Vrea să doarmă pe şantierul variantei ocolitoare pentru a bloca lucrările

Ion Tudor, alături de Ilie Dodescu
Ion Tudor, alături de Ilie Dodescu

Lucrările la varianta ocolitoare continuă să fie blocate. Ilie Dodescu, proprietarul care săptămâna trecută a blocat un excavator, pentru că nu a primit despăgubirile promise de stat pentru terenul expropriat, ameninţă că nu va renunţa la protest. Bărbatul susţine că va dormi lângă terenul său, pentru a împiedica pătrunderea utilajelor. Muncitorii trebuie să relocheze utilitățile în zonă și au nevoie să intre pe terenul bărbatului, însă nu li se permite. Ilie Dodescu are 20.000 de metri pătrați în zonă și va fi despăgubit pentru jumătate din această suprafață, partea pe care va trece varianta de ocolire a municipiului. „Nu am făcut un calcul, pentru că eu am o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi, din care statul român expropriază numai 9.500 de metri pătraţi. Trebuie să vină rapoartele de evaluare, proiectele. Trebuie să îmi fac şi eu calculele. CNADNR-ul nu mi-a trimis rapoartele necesare pentru ca să pot să merg în instanţă. Eu plătesc în continuare impozite pe teren. Nu am ce să fac decât să mă mut acolo. Nu o să îi las să pătrundă pe terenul meu. Mă voi muta în acea baracă de tablă. Să respecte Constituţia şi legile ţării. Celor care au comis abuzuri asupra mea le voi face plângere penală“, a spus Ilie Dodescu, proprietarul terenului.

Nu se mai încadrează în termen

Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a declarat că lucrările la varianta ocolitoare nu se vor încadra în termenul din proiect. Este vorba de un contract de 30 de milioane de euro, iar şoseaua va avea o lungime de peste 20 km. „Dacă vom continua cu tot felul de obstacole, există riscul să nu putem încheia lucrările. Avem o hotărâre dată pe genunchi de instanţă. Vor fi luate măsuri ferme. Se degradează lucrările din Amaradia şi nu putem sta cu mâinile în sân“, a declarat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale. În total, peste 1.000 de persoane așteaptă să vadă ce sume vor primi pentru terenurile și clădirile lor care sunt în calea centurii. Doar câţiva proprietari au primit banii pentru terenuri sau clădiri. Drumul ar trebui să fie gata la finalul acestui an.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS