O nouă expoziție londoneză inaugurată la Palatul Kensington trece în revistă viața regretatei prințese Diana prin intermediul ținutelor sale, bine alese și studiate, pe care le-a purtat în aparițiile sale publice începând cu anii ‘80 și până la moartea sa, în 1997.
Aflată timp de aproape 20 de ani în obiectivul opiniei publice, Diana, fosta soție a prințului Charles, moștenitor al tronului britanic și mama celor doi copii ai săi, William și Henry, a devenit un punct de reper în lumea modei, atât prin ținutele, cât și prin stilul său personal. Așa cum arată expoziția, stilul său a evoluat de la ținute mai discrete și romantice din tinerețe, până la ținutele îndrăznețe ilustrând o femeie sigură pe ea și pe farmecele sale. „Expoziția noastră explorează povestea unei femei tinere care a trebuit să învețe cât mai repede normele vestimentației regale și diplomatice și care în timpul acestui proces a atras atenția asupra sectorului modei britanice și a designerilor săi“, a declarat organizatoarea Eleri Lynn.
Ea a reamintit că, fiind vorba de una dintre femeile cele mai fotografiate din lume, „alegerea vestimentației“ prințesei era supusă unei observații atente, lucru de care Lady Di a profitat pentru a transmite mesaje în dorința ei de a-și promova cauzele. În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea aprecia câteva modele mai discrete pe care prințesa le-a purtat la început, precum deux-pieces-ul din lână model sport creat pentru ea de Bill Pashley, cu care a pozat alături de Charles la întoarcerea din luna de miere după căsătoria din 29 iulie 1981, sau bluza cu șnururi din fotografia de logodnă.
De la rochia romantică cu aplicații de dantelă pe care a purtat-o în 1979 la reședința familială de la Althorp, Diana a trecut la ținute mai glamour, de seară, precum rochia de catifea, creație Victor Edelstein, pe care a purtat-o când a dansat cu John Travolta la Casa Albă în 1985. Au urmat ținute fastuoase, rochii cu paiete sau taioare și rochii de zi care pot fi admirate în această expoziție ce va rămâne deschisă publicului timp de doi ani.
Folosirea diplomatică a acestor vestimentații poate fi apreciată, de exemplu, în modelul din mătase de culoare crem cu imprimeu de șoim creat de Catherine Walker și pe care Lady Di l-a purtat la vizita în Arabia Saudită, unde această pasăre este simbol național. Pe lângă această expoziție se vor organiza în Marea Britanie mai multe evenimente omagiale menite să comemoreze 20 de ani de la tragica moarte în accident de mașină a prințesei, la 31 august 1997.
Lady Di are deja un monument omagial, o sursă de apă care curge cristalin în Hyde Park din Londra, care încearcă să redea vitalitatea și caracterul spontan al acestei prințese atât de iubite de britanici.