9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinCei mai mari meteoriţi descoperiţi pe Pământ

Cei mai mari meteoriţi descoperiţi pe Pământ

 

De multe ori, meteoriţii care ajung în atmosfera terestră se descompun până să ajungă pe suprafaţă. Alţii ajung, dar sunt descompuşi în timp de către umiditate. Alţii ajung în zone aride şi se păstrează, dar de obicei nu sunt mai mari decât mingile de tenis, potrivit www.descopera.ro. Cel mai mare meteorit a fost descoperit, în 1902, în Statele Unite, cu o suprafaţă de 7,8 metri pătraţi şi cu o masă de 15,5 tone. Meteoritul Willamette, cum a fost denumit, este alcătuit din fier şi nichel şi a fost cumpărat de Muzeul American de Istorie Naturală din New York în anul 1906.
Meteoritul Mbozi a fost descoperit în Tanzania în anii ‘30. Are o lungime de trei metri şi cântăreşte aproximativ 25 de tone, aproape dublu faţă de Willamette.
A fost cândva o piatră sacră pentru poporul din Tanzania, care l-au numit kimondo. Când a fost descoperit, era parţial îngropat, astfel localnicii au dezgropat pământul din jurul lui.
Alt meteorit, Cape York, s-a lovit de Terra acum 10.000 de ani. Acesta se mai numeşte şi meteoritul Agpalilik şi a fost descoperit în 1993 în Groenlanda şi cântăreşte aproximativ 20 de tone. În prezent, se găseşte la Muzeul Geologic al Universităţii din Copenhaga şin Danemarca.
Bacubirito este cel mai mare meteorit găsit în Mexic şi cântăreşte cât meteoritul Cape York. A fost găsit în anul 1863 de către geologul Gilbert Ellis Bailey în satul Ranchito. Este un meteorit de fier care cântăreşte 20 de tone şi are 4,25 de metri lungime, 2 metri lăţime şi 1,75 de metri înălţime. În prezent, se găseşte la Centro de Ciencias de Sinaloa.
El Chaco este al doilea meteorit ca dimensiuni pe Pământ, cântărind aproape dublu faţă de Bacubirito. A fost găsit în 1969, cu ajutorul unui detector de metale, fiind la 5 metri sub pământ. În 1990 s-a încercat furtul meteoritului de către vânătorul de meteoriţi Robert Haag, dar a fost prins de autorităţile argentiniene.
Hoba este cel mai mare meteorit găsit vreodată pe Terra. Este localizat în Namibia şi nu a fost niciodată mişcat. Cântăreşte 60 de tone, aproape dublu faţă de El Chaco. Este cea mai mare bucată naturală de fier cunoscută pe planetă, cu o suprafaţă de 6,5 metri pătraţi. Se crede că a lovit suprafaţa Pământului acum 80.000 de ani. De asemenea, nu a trebuit să fie dezgropat, întrucât acesta la impact a alunecat în loc să se scufunde în sol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS