1.200 de detinuti din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin au marcat ieri deschiderea manifestarilor dedicate Craciunului, printr-un amplu program cultural-artistic, oferit chiar in incinta institutiei. La festivitate au participat si rudele celor aflati in spatele gratiilor. Manifestarile vor continua, in zilele urmatoare, cu colinde, slujbe religioase si alte programe educative.
Cei sase detinuti din Penitenciarul Drobeta Turnu Severin care isi vor petrece Sarbatorile in sinul familiei au fost alesi dintre cei care au avut un comportament ireprosabil si au efectuat mai mult de o treime din pedeapsa. De asemenea, ei nu au fost condamnati pentru infractiuni cu violenta. Detinutii penitenciarului severinean vor participa la slujbele religioase oficiate de preotul penitenciarului si vor beneficia de un meniu imbogatit in zilele de Craciun, Revelion si 1 ianuarie 2002. In noaptea de Craciun si in cea de Revelion, „locatarii“ penitenciarului severinean vor avea voie sa se uite la televizor toata noaptea, spre deosebire de restul zilelor, cind acest lucru nu li se permite decit pina la ora 22.00. De asemenea, fiecare detinut va avea, suplimentar, dreptul la un pachet cu alimente.
Mos Craciun ajunge si la Penitenciarul Drobeta Turnu Severin
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei