8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFilieșenii mizează pe o victorie contra Alexandriei

Filieșenii mizează pe o victorie contra Alexandriei

Formația CSO Filiași întâlnește astăzi, de la ora 17.00, pe stadionul „Chimia“ din Ișalnița, pe FCM Alexandria, într-o partidă contând pentru etapa a 21-a din Liga a III-a, seria 3.
Președintele doljenilor, Florin Spânu, este convins că elevii lui Florin Șoavă vor da totul pentru ca punctele să ajungă în contul formației gazdă.
„Jucătorii s-au mobilizat foarte bine, s-au pregătit cum trebuie și sunt gata să dea totul pentru victorie. Va fi un meci greu, dar valoarea și experiența jucătorilor noștri își vor pune amprenta pe joc. Mă aștept la o evoluție foarte bună și sunt convins că la final ne vom bucura pentru câștigarea celor trei puncte, care ne-ar aduce și o clasare mai bună. Îl avem pe Marius Duriță suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, în timp ce juniorul Stanca este accidentat, fiind șanse foarte mici să-și revină până la ora jocului și, cu siguranță, nu-l vom forța. În schimb, revine Nicușor Neacșu, care a acuzat unele probleme medicale înaintea meciului cu Steaua II și a fost lăsat în afara lotului, dar acum este 100% apt. Așa cum am spus înaintea deplasării de la București de săptămâna trecută, în meciurile cu Steaua II, Alexandria, Podari și CSU II vrem să scoatem cât mai multe puncte“, a spus Florin Spânu, pentru GdS.

Neacșu: Vrem să ne revanșăm

Căpitanul grupării CSO Filiași, Nicușor Neacșu (foto, la minge), a explicat motivul pentru care a absentat cu Steaua II și a subliniat că își dorește să se revanșeze în fața celor de la FCM Alexandria, care s-au impus în meciul tur cu 2-1.
„M-a durut un pic piciorul în cursul săptămânii trecute și, dacă tot s-a întâmplat așa, am zis să stau cu Steaua II și din cauza cartonașelor galbene, că am trei, și am zis că e mai bine să joc acasă, contra Alexandriei. Este foarte important meciul cu Alexandria și trebuie să-l câștigăm, ca să ne apropiem din nou de podium. Băieții sunt bine după meciul cu Steaua II, a fost puțină oboseală după antrenamentul de ieri (luni – n.r.), dar astăzi (ieri – n.r.) ne-am simțit bine cu toții“, a spus fundașul doljenilor.
„E clar că vrem să ne revanșăm în fața lor, pentru că în tur a fost altceva. Ne-au condus cu 1-0 și i-am egalat, după care au revenit ei pe tabelă, iar noi nu am mai putut să egalăm, pentru că ne-au ciupit și arbitrii. Am înțeles că au și ei vreo trei jucători suspendați pentru meciul cu noi, dar nu știm prea multe amănunte. Noi sperăm să prindem o zi bună și să câștigăm, pentru că ne așteaptă un meci foarte, foarte greu sâmbătă, cu Podariul, sunt orgolii de ambele părți și sperăm să ieșim cu bine“, a completat Nicușor Neacșu.
Partida de pe „Chimia“ va fi arbitrată de Liviu Bălăcescu (Târgu Jiu), ajutat de Ionel Caius Drulă (Severin) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu). Observatori au fost desemnați Dan Alexandru Miholcea (Bocşa) și Olivian Capra (Bucureşti).

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS