8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Conducerea CS Universitatea confirmă oferta făcută lui Gigi Mulțescu

Fotbal / Conducerea CS Universitatea confirmă oferta făcută lui Gigi Mulțescu

Conducerea formației CS Universitatea Craiova a emis un comunicat în care confirmă spusele antrenorului Gigi Mulțescu privind oferta de prelungire a contractului, cel în derulare expirând la finalul sezonului competițional.
„Referitor la speculațiile care apar în media vizavi de relația CS Universității Craiova cu antrenorul Gheorghe Mulțescu, vă informăm că clubul i-a înaintat deja acestuia o propunere pentru continuarea colaborării, urmând ca antrenorul nostru să revină cu o decizie în acest sens. Așa cum am menționat-o și până acum, Gheorghe Mulțescu nu este doar antrenorul care a calificat echipa în semifinala Cupei României sau în play-off-ul campionatului, ci și un apropiat prieten al grupări. De aceea ne dorim ca relația dintre noi să continue și asteptăm decizia acestuia fără nici o presiune din partea niciuneia din părți. Echipa se concentrează în prezent pe #BataliaPentruPodium și calificarea în finala Cupei României“, se arată în comunicatul grupării din Bănie.

„Conducătorii mi-au propus prelungirea contractului. Am și eu niște probleme de sănătate, trebuie să fac niște analize și trebuie să stau să mă gândesc. Mai sunt meciurile din campionat, cele din Cupă și când o să fie timp o să decidem împreună. Nu e nici o presiune din partea patronului, nici din partea mea. Sunt și problemele mele, dar sunt de discutat și cele ale echipei, pentru că avem un lot subțire numeric și când mai apar și câteva perioade mai slabe ale unor jucători de bază atunci se vede imediat în angrenajul echipei. Am dus greul cu 14-15 jucători. Nu am discutat deocamdată aceste aspecte, rămâne să ne concentrăm pe ce avem de făcut“, a declarat antrenorul Gigi Mulțescu, după înfrângerea suferită sâmbătă seară, scor 1-3, în fața echipei Astra Giurgiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS