Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii comerţului ilicit de tutun, în municipiul Craiova. Potrivit unui comunicat al IPJ Dolj, în urma acestei acţiuni, în jurul orei 6.45, a fost depistat, în Piaţa Centrală, numitul S. F., în vârstă de 43 ani, din Craiova, care, la vederea jandarmilor, a aruncat o plasă ce o avea asupra sa şi în care se aflau 110 pachete de ţigări fără marcaj fiscal legal, în valoare de aproximativ 1100 lei.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea, transportul, depozitarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal.
Cantitatea de ţigarete a fost predată pe bază de proces-verbal reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Craiova, iar dosarul va fi înaintat organelor competente pentru continuarea cercetărilor.
Craiova: Ţigări de contrabandă confiscate din Piaţa Centrală
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei