Avioane militare ungare au fost ridicate vineri de la sol pentru a intercepta un avion de pasageri care intrase în spațiul aerian al Ungariei fără a anunța acest lucru în prealabil, a declarat Ministerul Apărării ungar, citat de MTI şi Agerpres.
Avionul de pasageri, un model Boeing-737, efectua un zbor de la Munchen (Germania) către Sibiu (România). El a intrat în spațiul aerian ungar vineri la ora locală 11:18 (09:18 GMT) menținându-și culoarul de zbor, dar nu a reușit să stabilească legătura cu controlul de trafic aerian civil din Ungaria.
La scurt timp, Centrul pentru operațiuni aeriene combinate al NATO a alertat avioanele militare Gripen (de producție suedeză) din cadrul forțelor armate ungare, care au identificat avionul și l-au escortat până la frontiera ungaro-română.
În urma interceptării sale de către avioanele militare ungare, aparatul Boeing-737 a stabilit contactul cu controlul de trafic aerian la ora locală 11:36 (09:36 GMT), a adăugat ministerul citat.
Potrivit informațiilor de pe site-ul Flightradar24.com, zborul Munchen-Sibiu era operat de compania română de transport aerian TAROM.