4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalistele de la SCM, pregătite să elimine Zalăul din Cupă

Handbalistele de la SCM, pregătite să elimine Zalăul din Cupă

Cristina Zamfir (în albastru) şi colegele sale sunt dornice să aibă un parcurs cât mai lung în Cupa României (Foto: Arhiva GdS)
Cristina Zamfir (în albastru) şi colegele sale sunt dornice să aibă un parcurs cât mai lung în Cupa României (Foto: Arhiva GdS)

Handbalistele de la SCM Craiova, care duminică au încheiat campionatul pe locul patru, vor debuta astăzi în Cupa României. Oltencele vor avea parte, în primul tur, optimile de finală, de un adversar dificil, HC Zalău, meciul urmând să se dispute de la ora 19.00 (DigiSport, DolceSport) pe terenul formației sălăjene. Echipa craioveană a plecat luni direct de la Vâlcea, acolo unde a susținut ultimul meci în Liga Națională, spre Zalău.
Oltencele vin după un joc foarte bun făcut în confruntarea cu HCM Vâlcea, în care s-au impus cu scorul de 31-20, și sunt dornice să aibă un parcurs cât mai lung în Cupă. „Mergem la Zalău să facem un meci cât mai bun. Întâlnim medaliata cu bronz din acest sezon, dar noi încercăm să avansăm în Cupă, apoi să jucăm în Final Four“, a spus antrenorul Bogdan Burcea.

Tadici: Nu avem obiectiv în Cupă

De partea cealaltă, Gheorghe Tadici, tehnicianul formației HC Zalău, a spus că echipa sa nu are un obiectiv în Cupă. „Ne-am propus să nu cheltuim prea mulți bani în Cupă. Nu avem obiectiv în Cupă, dar respectăm competiția, avem un joc foarte greu cu Craiova“, a spus Tadici, conform site-ului Handbalvolei.
HC Zalău a obținut medalie de bronz în Liga Națională, încheind campionatul la un punct în fața craiovencelor. Formația sălăjeană are drept de participare în cupele europene. Și Craiova poate juca în Europa sezonul următor, cu condiția ca una dintre echipele clasate în campionat mai jos de locul patru să nu joace finala Cupei României. În această ediție de campionat, fiecare dintre cele două combatante de astăzi s-a impus în meciul disputat pe teren propriu.
Mâine vor avea loc alte patru jocuri din „optimile“ Cupei României: Minaur Baia Mare – CSM Roman (16.30), Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie (17.00, DigiSport, DolceSport), Rapid București – Danubius Galați (17.00) și Corona Brașov – CSM Bistrița (19.00, DigiSport, DolceSport). Jocul dintre CSM București și U Cluj va avea loc pe 11 mai. Partidele se vor disputa într-o singură manșă. În caz de egalitate, se vor executa direct aruncări de la șapte metri. Echipele HCM Râmnicu Vâlcea şi Unirea Slobozia au primul tur liber, urmând a evolua direct în sferturile de finală, fază în care vor mai ajunge şase câştigătoare din „optimi“. Partidele din sferturi vor avea loc pe 11 mai, apoi, turneul Final Four se va disputa la Ploiești, pe 19-20 mai. În 2016, Cupa României a fost câştigată de CSM Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS