Formația de jucători sub 19 ani a CS Universitatea Craiova a pierdut categoric astăzi, pe stadionul de la „Aripile”, cu scorul de 5-2, în fața echipei similare a grupării FCSB, într-o partidă contând pentru etapa a 24-a de la Liga Elitelor U19. Echipa din Bănie nu mai pierduse din noiembrie 2016.
Oaspeții au deschis scorul prin Ardelean, care a şutat imparabil, sub transversală, de la 17 metri, după mai multe driblinguri reuşite pe partea dreaptă (’19, 0-1).
Alb-albaştrii au restabilit egalitatea cu un minut înainte de pauză, Cârlig i-a pasat de pe dreapta lui Remus Trancă, iar acesta a şutat fără speranțe pentru portar de la 14 metri (’44, 1-1).
FCSB a reuşit să revină pe tabelă după o neînțelegere a defensivei oltene, speculată de Laurențiu Ardelean (’48, 1-2).
Gruparea din Bănie a răspuns 13 minute mai târziu, portarul a boxat o minge în față, iar Robert Bogdan a reluat cu piciorul de la 12 metri (’61, 2-2). Oaspeții au solicitat fault la portar la această fază.
La doar trei minute s-a făcut 2-3, Ardelean reuşind să-l învingă şi pe nou intratul Cătălin Popescu, după câteva greşeli în lanț ale defensivei Craiovei (’64, 2-3).
FCSB a continuat să preseze şi a marcat din nou prin Neg, care a şutat din centrul careului mare după o pasă primită de pe stânga (’76, 2-4).
Rezultatul final l-a stabilit Ivaşcu, cu un şut la colțul scurt (90, 2-5).
Craiova U19: Nedeianu (’50, C. Popescu) – R. Stancu (’74, Şt. Pacionel), Chiriță, Dima (’55, L. Roman), Vânătoru – Băloi, R. Bogdan, Cârlig – Trancă, Chivu, Rodeanu. Antrenor: Bogdan Budescu.
FCSB U19: Dobre – Rădan (’63, Ivaşcu), Căpățână, Gavrilă, Marincuță, Mihai, Dinu, Pal, Mehedințu, Ardelean (’84, Vultur), Neg (’90, Iordache). Antrenor: Alin Dumitriu.
Cartonaș galben: R. Bogdan ’53.
Au arbitrat: Cristian Vieru – Bogdan Ștefan Vasile, Adrian Prodan; Andrei Lucian Ţiţii.
În etapa viitoare, penultima, CS Universitatea Craiova U17 va evolua în deplasare, împotriva Viitorului Constanța, confruntarea fiind programată sâmbătă, de la ora 10.00.