1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, în Parlament: Trebuie ca Romania să poată deveni membră a spaţiului Schengen cât mai curând posibil deorece e un loc binemeritat

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, în Parlament: Trebuie ca Romania să poată deveni membră a spaţiului Schengen cât mai curând posibil deorece e un loc binemeritat

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker se află astăzi în vizită în România, ocazie în care a susţinut un discurs în plenul Parlamentului. Ulterior, se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker:

„Ultima oară am venit aici în 2003. Este o adevărată onoare să pot să vorbesc astăzi în Parlament, care reprezintă poporul român, un popor curajos, angajat şi pe care îl iubesc de atâta timp, dacă nu din totdeauna.
Anul acesta sărbătorim 10 ani de la adrearea România la UE şi îmi amintesc cu emoţie de 1 ian 2007 o dată istorică la care România a intrat în cercul naţiunilor europene. Cu acea ocazie ne-am unit şi astfel Europa a aderat la această familie la fel că celelalte popoare ale UE trecând peste toate problemele create de cele două războaie mondiale şi sunt mândru că am participat îndeaproape la acest moment crucial pentru viaţă UE şi vreau să vorbesc despre reconcilierea istoriei şi a geografiei europene.  Am susţinut întotdeauna aderarea României la Uniunea Europeană. Blaise Pascal spunea că îi plac lucrurile care merg împreună iar România şi UE sunt lucruri care merg împreună pentru că România şi UE sunt legate printr-o comuniune a destinului. V-am însoţit la vremea aceea că prmier luxemburgheze în acest drum al aderării. I-am cunoscut pe preşedinţii şi prim-miniştrii din România democratică şi mulţumesc Ro pt numeroasele distincţii şi mărturisiri de prietenie pe care mi le-aţi oferit.
Este un simbol puternic, o relaţie strânsă.E o poveste de inima, de mai multe inimi care bat împreună şi care împărtăşesc aceleaşi ambiţii.
Iată ce bogăţie ne-a adus România odată cu aderarea ei. Mă gândesc la cultură română, la intelectualii români, sau alţii care au participat la tragediile din secolul al 20-le prin curajul lor. Prin aderarea României, UE îşi face prezenţa în zona Marii Negre. UE prin primirea României în sânul sau a căpătat mai multă putere la nivel internaţional şi a pus accentul pe tânăra democraţie în sfera europeană împărtăşind aceleaşi valori şi aceleaşi ambiţii. Nu este o întâmplare că am încredinţat dnei comisar Corina Creţu sarcina politicii de solidaritate europeneana, prin excelenţă, politică de coeziune. La Bruxelles, dna Creţu face o muncă extraordinară. Între 2007 şi 2013 fondurile europene au oferit României spirjin prin IMM-uri, start-up-uri şi crearea de locuri de muncă. (…) Acest drum a fost unul dificil, care a cerut multe din partea tuturor. Aş vrea să o felicit pentru curajul poporului român şi pentru conducătorii săi care aveau busola europeană în mâna. Acest curaj, această voinţă m-au impresionat întotdeauna.
Aş vrea să subliniez, MCV înseamnă cooperare. Mecanismul MCV nu înseamnă sfârşitul sau retragerea reformelor. Sfârşitul MCV-ului înseamnă şi mai multe reforme. Solidaritatea europeană e o legătură de angajament reciproc. După sfârşitul acestui mecanism cooperarea va continuă. Ştiţi că puteţi conta pe sprijinul nestibrit al Comisiei prin fonduri structurale. Alte criterii nu vor mai fi adugate la cele existente.
Trebuie că România să poată deveni membră a spaţiului Schengen cât mai curând posibil deorece e un loc binemeritat“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS