SJU Slatina scoate la concurs, la începutul lunii viitoare, o nouă tranșă de posturi de asistent medical, nu mai mult de 15, ultimele, de altfel, a anunțat managerul spitalului, Elena Vișan, precizând că s-a produs și schimbarea mult-așteptată în privința examenului.
Ultimele 10-15 posturi de asistent medical vor fi scoase la concurs, la Spitalul Județean de Urgență Slatina, la începutul lunii iunie, fiind ultima sesiune la care cea mai mare unitate sanitară din județ se mai angajează în viitorul apropiat, deși deficitul de personal, pe normative, încă există.
Pentru această nouă rundă de concurs au fost întocmite și afișate, încă de la începutul acestei luni, 61 subiecte pe care candidații să le aprofundeze, cinci dintre acestea fiind alese în ziua de concurs.
„Am întocmit o listă cu subiecte, așa cum am promis, pentru că foarte mulți concurenți s-au plâns de bibliografia vastă, chiar și după ce noi am simplificat-o mult, acum sper să nu mai fie probleme. Îmi doresc din tot sufletul să ocupăm aceste posturi, pentru că sunt secții care au nevoie stringentă. Concursul va fi, ca și la sesiunile precedente, supravegheat video, subiectele vor fi de tip sinteză, le doresc succes candidaților“, declarat managerul spitalului, Elena Vișan.
Secțiile care au nevoie stringentă de personal sunt Anestezie-Terapie Intensivă, ORL și Urologia. Examenul, cel mai probabil, va avea loc într-o singură zi, pentru toate posturile.
Calvarul candidaților care vor să se angajeze la spitalul slătinean a început anul trecut, când testele grilă au fost înlocuite cu subiectele tip sinteză, iar promovabilitatea pe sesiune de concurs n-a depășit, sesiuni de-a rândul, 20%. Pe de altă parte, angajații existenți, deși copleșiți de volumul mare de muncă, au militat, prin intermediul liderilor lor, pentru menținerea standardului la nivelul selecției.
Posturile sunt foarte râvnite, având în vedere faptul că în secțiile unde sporurile sunt substanțiale, un asistent medical poate câștiga, într-o lună, efectuând și ture de noapte, peste 4.000-5.000 lei.
Număr mai mic de paturi la ginecologie, mai multe la cronici și recuperare
Necesarul de personal care nu se poate acoperi, la acest moment, prin posturile programat a fi ocupate în perioada următoare, se va rezolva printr-o reorganizare a secțiilor, un proces care va urma auditului intern realizat în acest scop. În urma evaluării indicatorilor pe fiecare secție în parte, coroborat și cu alte date disponibile, având ca reper ultimii cinci an, se înclină spre o decizie care înseamnă reducerea numărului de paturi în cele două secții de ginecologie și mărirea numărului în secțiile pentru cronici. „Trebuie să ținem cont de ce se întâmplă în jur și de ce reflectă și datele. Numărul de nașteri a scăzut, pe de o parte pentru că a scăzut natalitatea, pe de alta pentru că, trebuie să recunoaștem, sunt femei dintr-o anumită categorie socială care preferă spitalele private sau spitale mai mari. Noi avem în intenție ca în câțiva ani să avem secții distincte de ginecologie și de obstetrică, dar până atunci redimensionăm secțiile existente“, a mai spus managerul Elena Vișan.
Pe de altă parte, cele 22 paturi destinate cronicilor s-au dovedit prea puține. Secția de Cronici, care în prezent funcționează în corpul separat de clădire, pe strada Drăgănești, ar urma să fie adusă în corpul principal de clădire, ca și secția de Dermatovenerologie. În acest timp, fostul sediu al Școlii Postliceale Sanitare Christiana, care a revenit spitalului județean, va fi renovat și pregătit pentru transferul secției de Neuropsihiatrie Infantilă. Și secția de Balneo-fizio-terapie ar urma să beneficieze de un număr suplimentar de paturi, adresabilitatea de care se bucură astăzi făcând ca un pacient care are nevoie de recuperare să fie nevoit să aștepte și 60 de zile.