Formația de juniori sub 17 ani a CS Universitatea Craiova s-a impus, scor 2-1, în partida disputată astăzi, pe stadionul „Extensiv”, în compania echipei similare a clubului UTA Bătrâna Doamnă, contând pentru manșa întâi a semifinalelor de la Liga Elitelor.
Alb-albaştrii au început bine meciul, au presat, iar în minutul 9 au fost la un pas de a deschide scorul, dar Albăstroiu a reluat în bară, de la cinci metri, o centrare de pe stânga a lui Gârbiță.
Oaspeții au răspuns în minutul 25, la un corner executat de pe stânga, Petru Şerban, nemarcat, a reluat cu capul imparabil (’25, 0-1).
La pauză ar fi putut fi egal, dar şutul lui Gârbiță din final a fost pe traectoria portarului arădean (’40).
La reluare, puştii lui Mogoşanu au irosit o ocazie mare în minutul 47, rând pe rând, la aceeaşi acțiune, Gârbiță, Vadasis şi Zbona nereuşind să-l învingă pe Zamfir.
Până la urmă egalitatea s-a restabilit, Mihăilă a trecut de câțiva adversari şi a şutat din alergare la colțul din stânga (’49, 1-1).
CS Universitatea U17 a preluat conducerea în minutul 66, când Mihăilă a reluat la colțul stâng o centrare venită de pe stânga (’66, 2-1).
CS Universitatea U17: Bobonete – Nițuică, R. Constantinescu, Sima, Vadasis, Dobre (’56, M. Calu) M. Şerban, Albăstroiu (’72, Cercel), Mihăilă, Zbona (’80, Stăiculescu), Gârbiță (’56, Târş). Antrenori: Daniel Mogoșanu, Bogdan Budescu.
UTA U17: Zamfir – Deliman, P. Şerban, Onuțan, Frai, Obrad, T. Obrad, L. Bodri (’42, Deta), R. Petcuț (’61, Stan) Gruescu (’78, Țuța), Faur (’61, Boştină). Antrenori: Mihai Petcuț, Costel Bogoşel.
Cartonașe galbene: Vadasis ’65 / Deliman ’39, Obrad ’69.
Au arbitrat: Adrian Comănescu – Marius Florin Badea, Alexandru Mihăilă.
În cealaltă semifinală Ardealul Cluj a remizat pe teren propriu cu Dinamo 1948 Bucureşti, scor 3-3.
Partidele retur se vor disputa sâmbătă, tot de la ora 14.00.
Pentru galerie foto, click aici.