3.4 C
Craiova
sâmbătă, 28 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAutorităţile se tem să o ancheteze pe blonda lui Iliescu

Autorităţile se tem să o ancheteze pe blonda lui Iliescu

Clădirea demolată ilegal în care a avut sediul fundația patronată de Ion Iliescu
Clădirea demolată ilegal în care a avut sediul fundația patronată de Ion Iliescu

Noi informații vin să întregească povestea afacerii imobiliare din centrul istoric al Craiovei, în care este implicată Cristiana Sîrbu, fosta consilieră a președintelui României, Ion Iliescu. Potrivit datelor furnizate chiar de primărie, clădirile din str. Împăratul Traian nr. 28, în care își avea sediul fundația patronată de fostul șef al statului, au fost demolate ilegal. Deși fapta este una penală și se pedepsește cu închisoarea, afacerea nu este investigată de procurori. Mai mult, autoritățile au făcut un scut informațional în jurul întregii povești când investigațiile jurnalistice ale GdS au ajuns la guvern.

Pentru a arăta cum a fost încălcată legea, reconstituim pe scurt povestea. În 2008, familia Sorin și Cristiana Sîrbu a obținut pentru adresa din str. Împăratul Traian nr. 28 o autorizație de construire (nr. 868/2008) pentru realizarea unui bloc de locuințe P+5, cu spații comerciale la parter. Între timp, a venit criza imobiliară și demararea lucrărilor a fost amânată. Familia Sîrbu a solicitat o prelungire a autorizației cu 12 luni (27 iunie 2009 – 27 iunie 2010). Cu puțin timp înainte ca prelungirea să expire, beneficiarii autorizației au informat primăria că lucrările de construire vor demara pe 20 iunie 2010 (ora 8.00). Acum știm că nu au mai început, deoarece pe terenul pe care urma să fie construit blocul P+5 existau deja două clădiri, o casă (167 mp) și o hală (251 mp) care ar fi trebuit demolate în prealabil. Este adevărat, familia Sîrbu obținuse o autorizație de demolare (nr. 682/2008), dar ea a expirat în 2009. Mai mult, la solicitarea GdS, Primăria Craiova a răspuns că nu a găsit în arhive comunicări privind începerea de lucrări, încheierea lucrărilor și procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de demolare, documente obligatorii prevăzute de lege. Nefiind demolate, clădirile au fost închiriate către Teatrul „Colibri“ în perioada 1 aprilie 2009 – 1 octombrie 2013. Concluzia desprinsă din cele relatate mai sus este că cele două clădiri au fost demolate ilegal după 2013, în perioada octombrie – noiembrie 2014 potrivit indiciilor GdS. Povestea putea lua o turnură penală, deoarece Legea construcțiilor nr. 50/1991 (art. 24, lit. a) spune că demolarea fără autorizație a unor clădiri din zonele protejate (centrul istoric) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă. În mod inexplicabil însă, Parchetul local și primăria nu s-au sesizat în legătură cu această afacere nici măcar după dezvăluirile din presă.

Cristiana Sîrbu este o persoană cunoscută în mediul politic și nu numai
Cristiana Sîrbu este o persoană cunoscută în mediul politic și nu numai

Autoritățile centrale vor să îngroape povestea

Demolarea ilegală a clădirilor a generat și o altă situație demnă de atenția procurorilor. Într-o cameră din acele clădiri (etaj 1, camera 1) își avea sediul Fundația „Grupul de Inițiativă Ecologică și Dezvoltare Durabilă“ (GIEDD), un ONG fondat în 2005 de soții Sîrbu împreună cu fostul președinte al României, Ion Iliescu. Fundația a primit prin hotărâre de guvern (HG nr. 580/15 iulie 2015) statutul de utilitate publică. Și aici intervine problema legală. Conform OUG nr. 26/2000 (art. 39 alin. 1.1 lit. d), pentru a primi statutul de utilitate publică orice ONG trebuie să atașeze la dosarul depus la guvern și „copia de pe dovada privind situația juridică a sediului asociației sau fundației“. În textul hotărârii de guvern, sediul este menționat la adresa din Craiova, str. Împăratul Traian nr. 28, et. 1, camera 1. Or, la acea dată (15 iulie 2015), sediul nu exista, el fiind demolat ilegal în octombrie-noiembrie 2014, după cum am arătat mai sus. Practic, hotărârea de guvern a fost emisă pe un sediu fictiv. GdS a solicitat actele din spatele controversatei hotărâri de guvern, însă s-a lovit de o adevărată barieră informațională. După ce solicitarea noastră a fost pasată în două rânduri între Biroul de Presă al Guvernului, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Mediului, ni s-a răspuns că documentul cerut (copia de pe dovada privind situația juridică a sediului fundației) nu este de interes public.

Consilierul Gabrielei Firea, unul dintre membrii fundației

Actele de înființare ale Fundației GIEDD au fost perfectate în 2005 de avocatul Cătălin Voiculescu, fiul fostului șef al PSD Dolj și al Consiliului Județean Dolj, Ion Voiculescu. De altfel, avocatul Voiculescu a deținut de-a lungul timpului și o funcție de vicepreședinte al TSD Dolj. Pentru dobândirea personalității juridice, fundația a prezentat un contract de comodat (nr. 11/27 noiembrie 2005) încheiat între Sorin Sîrbu și GIEDD, valabil cinci ani, cu posibilitatea de prelungire prin act adițional. Totuși, din Nota de fundamentare a HG nr. 580/2015 nu rezultă că acest document ar fi fost atașat cererii depuse la guvern. De precizat că unul dintre membrii fondatori ai GIEDD era Victor Vasile Aileni, fost senator FSN de Cluj în 1990-1991, emigrat ulterior în SUA și revenit consilier pe probleme de cultură al președintelui Ion Iliescu. Din 2016, Ailenii este consilier pe situații de urgență al Gabrielei Firea, la Primăria București.
În 25 noiembrie 2016, din fundație au ieșit Ion Iliescu și Sorin Sîrbu, iar în locul lor au intrat Olivia Comșa și Armand Calotă. Comșa este specialist în energie nucleară. Ea a lucrat la Sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare (SITON) Măgurele – cea care a proiectat obiectivele nucleare românești. De asemenea, a fost consilier de integrare europeană la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS) și este în prezent director de program Relații externe privind securitatea europeană la Comisia Europeană. Armand Calotă este cadru universitar și avocat, membru al Baroului Dolj.

Acționari-paravan împinși de Emilio sub nasul procurilor

Blocul construit de italianul „Emilio“ are şi el probleme cu autorizaţia
Blocul construit de italianul „Emilio“ are şi el probleme cu autorizaţia

În locul clădirilor demolate din str. Împăratul Traian nr. 28 se construiește blocul de locuințe P+5 proiectat de familia Sîrbu în 2008. Nu au reluat procedurile de autorizare ci, după demolarea clădirilor vechi, au obținut în condiții discutabile o autorizație de „continuare de lucrări“ (nr. 1669/2014). Terenul, proiectul imobiliar și autorizația au fost tranzacționate la pachet către italianul Vincenzo Ioele (Emilio) contra sumei de 456.000 de euro. În prezent, lucrările executate de o firmă controlată de Emilio (Construcții Mercurio) sunt sistate din cauza problemelor legale cu autorizația de construire. Mai mult, blocul nu va putea fi intabulat la OCPI Dolj tot din cauza demolării ilegale a clădirilor vechi.
În lipsa actelor cerute de lege (autorizație de desființare, proces-verbal de recepție), ele nu pot fi radiate din cartea funciară pentru a fi înscrisă noua construcție. Pe de altă parte, nici Emilio nu stă cu mâinile în sân. GdS scria în urmă cu două luni că pe numele italianului s-au strâns 20 de dosare pentru înșelătorii imobiliare, conexate la DIICOT Craiova, dar afaceristul nu este urmărit penal și efectuează liniștit operațiuni prin firmele sale („Cum operează Emilio sub nasul procurorilor“ – GdS, 20 martie 2017). Atunci aminteam că în societatea Construcții Mercurio alături de fiul lui Emilio (Giuseppe Ioele) a fost atras cu 0,07% și un anume Bogdan Cătălin Ciocan, un tânăr de 26 de ani cu profil de om-paravan. Era schema clasică prin care patronii scapă de firmele cu datorii la fisc și creditori, transferându-le pe numele unor interpuși. Ei bine, în pasul doi, interpusul Ciocan a devenit în acte patronul 100% al firmei care dezvoltă blocul de locuințe. În aceste condiții, pentru creditori devine aproape imposibil să recupereze banii plătiți lui Emilio.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS