8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Oficialii din Bănie, interesați de un antrenor italian

Fotbal / Oficialii din Bănie, interesați de un antrenor italian

CS Universitatea Craiova mai are de susținut un meci în acest an competițional, joi, de la ora 20.30, la Chiajna, împotriva echipei FC Voluntari, în returul semifinalei Cupei României, apoi rămâne fără staff tehnic, pentru că Gigi Mulțescu și colaboratorii săi nu au ajuns la un numitor comun cu oficialii din Bănie privind semnarea prelungirii contractului. Conducătorii clubului alb-albastru au testat piața în ultima perioadă, iar pe lista cu posibili antrenori l-au trecut și pe italianul Devis Mangia (foto), care are 42 de ani și are experiență în activitatea cu fotbaliștii tineri, acesta fiind de altfel atuul său.
„Sirenele din România sună pentru Devis Mangia. Fostul antrenor al echipei Ascoli este în negocieri cu Craiova. Mangia este în vizorul românilor, care sunt foarte interesaţi de el. România sună, Craiova face pressing. În gândul lor este Devis Mangia”, au dezvăluit italienii de la tuttomercatoweb.com.
Devis Mangia nu este un nume foarte cunoscut şi a avut primele contacte cu fotbalul cu adevărat mare abia în 2011. Mangia s-a format ca portar, dar s-a retras la doar 20 de ani. Între 1994 şi 2004 a antrenat grupe de copii şi juniori la diverse formaţii din Italia. În 2004, a fost numit principal la Varese, formaţie care evolua în Serie D pe care a ajutat-o să promoveze în Serie C (liga a treia din Italia), notează prosport.ro. În 2011, Mangia a ajuns la Palermo ca antrenor al echipei de tineret, fiind ulterior promovat surprinzător la prima echipă, după demiterea lui Stefano Pioli. A antrenat în Serie A timp de patru luni, până în decembrie 2011, când a fost demis. Ulterior, Mangia l-a înlocuit pe Ciro Ferrara ca selecţioner al echipei U21 a Italiei şi a ajuns până în finala Campionatului European U21 din 2012. După această experienţă, tehnicianul acum a antrenat în Serie B, la Spezia, Bari şi Ascoli.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS