Echipa feminină de handbal SCM Craiova va întâlni astăzi, de la ora 17.00 (DigiSport, DolceSport), la Ploieşti, formaţia CSM Bucureşti în final Cupei României.
Oltencele s-au calificat în finală după ce au învins ieri, fără probleme, formaţia CSM Bistriţa, cu scorul de 37-26. Tot ieri, campioana CSM Bucureşti a trecut cu scorul de 37-28 de CSM Unirea Slobozia.
Bistriţa şi Slobozia vor disputa azi finala mică, de la ora 15.00.
Ajunsă în premieră în postura de a lupta pentru un trofeu, Craiova a obţinut prin calificarea în finală dreptul de a participa în Cupa EHF în sezonul viitor.
Pentru SCM au evoluat ieri: Dumanska, Pașca, Stanciu – Ianaşi 2, Trifunovic 1, Landre 3, Apipie 5, Nikolic 10, Ardean 2, Andrei 1, Băbeanu 2, Burlachenko 1, Zaremba 1, Zamfir 9.
Echipa antrenată de Bogdan Burcea şi Grigore Albici a fost încurajată ieri de o galerie de aproximativ de 50 de persoane. Suporterii craioveni vor fi prezenţi şi astăzi pentru a ajuta echipa să cucerească în premieră un trofeu.