1.4 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDN 56 Craiova - Calafat, drumul cu două feţe

DN 56 Craiova – Calafat, drumul cu două feţe

Reabilitarea celor 80 de kilometri de drum național (DN) dintre Craiova și Calafat, începută, pe tronsoane, în noiembrie 2011, respectiv septembrie 2012, ar putea fi gata până la sfârșitul acestui an. La sectorul de drum Craiova – Galicea Mare (47 km), la care a lucrat SC Delta ACM, se pregătește recepția, constructorul primind timp până la sfârșitul lunii iulie să remedieze mai multe neconformități constatate de reprezentanții CNAIR, printre care și unele ce țin de siguranța circulației. Reabilitarea celuilalt sector, Galicea Mare – Calafat (33 km), aflată în sarcina grecilor de la Mochlos SA, ar fi gata în proporție de 70-75%, conform ultimelor date din fișa de proiect, termenul estimat de finalizare a lucrărilor fiind octombrie 2017. Aici ar fi probleme și cu exproprierile, după ce Comisia tehnico-economică de siguranța circulației din cadrul CNAIR a solicitat realizarea unui sens giratoriu la intersecția DN 56 cu DN 56A, care ar necesita însă suprafețe suplimentare de teren. 

Lucrările de reabilitare a Drumului Național (DN) 56 Craiova – Calafat, estimate a fi încheiate în toamna acestui an, prezintă încă deficiențe. Potrivit ultimei fișe de proiect întocmite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cei 47 de kilometri dintre Craiova și Galicea Mare, sector de drum la care a lucrat Delta ACM (firma care se ocupă și de asfaltarea străzilor din Craiova), ar fi gata în proporție de 98%, constructorului impunându-i-se remedierea mai multor neconformități depistate de reprezentanții CNAIR la o vizită în teren preliminară recepției lucrărilor. În urmă cu două luni, GdS sesiza problemele apărute pe drumul spre Calafat, când de-o parte şi de cealaltă a drumului, în zona pădurii de la Radovan, apăruseră grămezi de beton spart din şanţurile construite iniţial.
În realitate, acest tronson deschis traficului are mai multe deficiențe ce ar trebui remediate până la sfârșitul lunii iulie, unele care ar ține chiar de siguranța circulației. În fișa de proiect se precizează că Delta ACM și-a asumat un termen de 90 de zile pentru a rezolva aspectele semnalate în Nota de Inspecție Tehnică întocmită de reprezentanții CNAIR la 27 aprilie. Aceste aspecte nu se refereau însă doar la schimbarea rigolelor care nu respectau standardul privind grosimea, ci și la alte lucrări nefinalizate sau neconforme, cum ar fi echiparea parcărilor cu mobilier (mese, scaune, coșuri de gunoi), ridicarea resturilor de beton de pe acostament, lipsa împrejmuirii bazinelor de retenție sau amenajarea unor intersecții.

Intersecțiile cu drumurile județene, o problemă

Acest din urmă aspect, al intersecțiilor cu drumurile județene, a primit observații de la Direcția Siguranța Circulației din cadrul CNAIR. În fișa de proiect se menționează că a existat o problemă cu proiectul revizuit de amenajare a intersecțiilor, care, după ce a primit observații în Comisia tehnico-economică (CTE) – Siguranța Circulației, nu a primit avizul respectivei direcții. „Proiectantul va implementa observațiile CTE până pe 16 mai 2017, urmând ca acestea să fie transmise la Direcția Siguranța Circulației pentru prezentarea în CTE“, se specifică în fișa de proiect. Ce s-a întâmplat, de fapt? „Constructorul a tratat unele intersecții fără a respecta proiectul, pentru că a avut și niște stâlpi de relocat. Un proiect avizat poate suferi modificări pe parcurs, de aceea se introduce în CTE, pentru observații. Implementarea observațiilor de către proiectant trebuia făcută până pe 16 mai, iar prezentarea în CTE Siguranța Circulației a fost pe 20 mai. Am înțeles că la unele intersecții cu drumurile județene nu s-a respectat deschiderea“, a explicat un reprezentant al CNAIR.
Contractul cu Delta ACM a fost semnat în octombrie 2011, lucrările au început în luna noiembrie, perioada de execuție fiind inițial de 24 de luni, extinsă ulterior la 42 de luni. Conform datelor din Fișa de proiect, pe parcursul derulării contractului s-au încheiat patru acte adiționale, primul vizând chiar prelungirea duratei de execuție a lucrărilor cu 365 de zile, de la 730 de zile la 1.095 de zile. Data contractuală de finalizare a lucrărilor a fost 31.10.2015, iar ultima dată estimată de finalizare – martie 2017. Valoarea contractului de reabilitare a celor 47 de kilometri de drum național dintre Craiova și Galicea Mare a fost de 151.444.675 lei (fără TVA).
Probleme cu exproprierile la celălalt tronson de drum

La celălalt tronson din DN 56 supus reabilitării, cel dintre Galicea Mare și Calafat, lucrurile s-au mișcat și mai greu. Acest sector de drum de 33,8 kilometri a fost adjudecat de grecii de la Mochlos SA, care au semnat contractul de 81.947.643 lei (fără TVA) în august 2012. O lună mai târziu au demarat și lucrările, care trebuia finalizate în 24 de luni. Ulterior, perioada a fost actualizată, ajungând la 37,5 luni, dar și așa au existat probleme din cauza „blocajelor financiare cauzate de situația bancară și financiară din Grecia“, după cum a motivat mereu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, beneficiara lucrărilor. Conform ultimelor date din fișa de proiect, lucrările de reabilitare a acestui tronson ar fi executate în proporție de 70-75%, ultimul termen estimat de finalizare a lor fiind octombrie 2017. Pentru toate aceste întârzieri, CNAIR susține că a aplicat penalizări constructorului, conform clauzelor din contract.
La capitolul probleme se mai menționează sensul giratoriu care ar trebui construit la intersecția DN 56 cu DN 56A (Maglavit – Șimian), soluția dată în Comisia tehnico-economică de siguranța circulației, care ar necesita însă suprafețe suplimentare de teren. Aici ar fi nevoie de exproprieri, care se fac doar prin hotărâre de guvern. „În ianuarie 2016 s-a solicitat proiectantului refacerea coridorului de expropriere și transmiterea către CNAIR a suprafețelor suplimentare necesar a fi expropriate. S-a primit un răspuns incomplet de la proiectant, urmând ca acesta să completeze documentația în cel mai scurt timp posibil. Proiectantul a înaintat documentația privind exproprierile în data de 28.04.207, care a fost transmisă la Direcția Terenuri. Responsabilul de contract va urmări săptămânal stadiul documentației privind demararea procedurii de HG“, se explică în fișa de proiect a DN 56 Craiova – Calafat. Termenul estimat pentru finalizarea acestor proceduri și realizarea sensului giratoriu respectiv este septembrie 2017.
Tot pe acest tronson Galicea Mare – Calafat ar mai fi probleme și cu relocarea unor stâlpi de electricitate aparținând CEZ. În fișa de proiect, CNAIR susține că antreprenorul a semnat un contract cu o firmă specializată pentru proiectare și execuție relocare stâlpi, că proiectul a fost avizat de către CEZ și că termenul pentru finalizarea acestor lucrări este iulie 2017. După ce va fi recepționat, drumul reabilitat dintre Craiova și Calafat va avea o garanție de doi ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS