4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCât de importantă este educația financiară

Cât de importantă este educația financiară

Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București, a spus că în 2032 va fi un raport de un salariat la doi pensionari (Foto: Lucian Anghel)
Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București, a spus că în 2032 va fi un raport de un salariat la doi pensionari (Foto: Lucian Anghel)

Cât de importantă este educația financiară, care sunt instrumentele financiare în care se poate investi pe termen mediu și lung, cum au evoluat Bursa de Valori București și fondurile mutuale în ultimii ani au fost doar câteva dintre elementele prezentate la conferința de ieri, de la Craiova, dedicată educației financiare a craiovenilor, indiferent de vârstă, de studii și de statutul social. Cuvântul cheie al conferinței a fost acela al necesității economisirii.
Centrul de Cercetări Bancare și Financiare al Universității din Craiova a organizat, ieri, a Aula Magna a Facultății de Drept din Craiova, conferința intitulată „România investește“.
Evenimentul, organizat în cadrul programului Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor „Educația financiară – provocări și soluții“, a fost înscris în suita de manifestări care marchează 70 de ani de la înființarea Universității din Craiova și s-a desfășurat într-o sală arhiplină, în prezența unor personalități din lumea financiar-bancară, reprezentanți ai mediului academic, ai mediului local de afaceri, studenți etc.
Rectorul Universității din Craiova, Cezar Spânu, a precizat că instituția cu o vastă istorie în mediul academic a încheiat, în ultimii ani, parteneriate cu cele mai mari instituții financiare din România, respectiv cu Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori București, fapt ce conduce la o educație financiară pentru mulți studenți, și nu numai, „ca să știe să își echilibreze bine bugetul personal, să știe când și cum să își cumpere o casă“ și alte astfel de aspecte de care se lovesc în viață.
Unul dintre organizatorii evenimentului de ieri, profesorul Cristi Spulbăr, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, a precizat că „tocmai datorită acestor parteneriate de care vorbea domnul rector, Craiova are unul dintre cele mai importante roluri din țară în ceea ce privește educația financiară“.
PreședinteleBVB îndeamnă la economisire, prin investire

Prezent la evenimentul de la Craiova, președintele Bursei de Valori București (BVB), Lucian Anghel, a susținut prelegerea cu tema „Piața de capital din România – evoluție și perspective“ și a îndemnat auditoriul la economisire, dar într-un alt mod față de clasicele depozite bancare, care aduc dobânzi infime, situate la un minim istoric (de sub 1%). El a lăsat să se înțeleagă că atunci când majoritatea celor care au azi o anumită vârstă vor ieși la pensie, nu va mai avea cine să cotizeze la sistemul public de pensii pentru a le plăti pensiile celor care astăzi muncesc. Drept urmare, craiovenii și românii, în general, trebuie să economisească din perioada în care sunt activi. „Potrivit unui sondaj IMAS, unul din doi români care economisesc pune banii fie la saltea, fie într-un cont la bancă. Acești bani nu generează valoare. Dacă ținem cont că inflația anuală este de 1%, adică cresc prețurile cu acest procent vom constata că la început de an prețurile au crescut, dar economiile noastre nu au generat valoare. (…) Alt studiu arată că din 2032, când «decrețeii» se vor pensiona, în România se va ajunge la un raport de 1,5 angajați la doi pensionari. Având în vedere că unul din doi angajați este din mediul privat, practic, se va ajunge la situația ca un angajat din mediul privat să cotizeze pentru doi pensionari. Deci trebuie să economisim mai mult de pe acum! Având în vedere că dobânzile sunt la un minim istoric, în cicluri de cinci – zece ani tot pe aici ne vom situa. Astfel că trebuie să investim banii. Din modalitățile în care putem investi aș enumera fie în fondurile mutuale, care la rândul lor investesc în obligațiuni și acțiuni, fie aceia care cunosc pot investi direct în acțiuni, în titluri de stat“, a precizat președintele BVB, în cadrul conferinței de la Craiova, dedicate educației financiare. Lucian Anghel a mai explicat că România are unul dintre cele mai bune randamente ale acțiunilor din regiune, ca urmare a dividendului oferit de companii listate pe Bursă, cu profitabilitate mare: „Randamentul de 7% pe acțiune, ca urmare a dividendului, este foarte bun. Deci chiar dacă prețurile acțiunilor ar scădea cu 5%, să spunem, tot ați câștiga 2% din dividend, ceea ce este mult mai bine decât câștigul din dobândă. Dar nu cumpărați o singură acțiune (în sensul de a nu paria pe o singură companie emitentă – n.r.), ci investiți în mai multe. Cu alte cuvinte, nu puneți «toate ouăle în același coș»! Anul acesta este un an foarte bun pentru Bursă, cu două listări publice importante în ultimele șase luni. Indicele principal al Bursei a crescut cu peste 20%“, a explicat Lucian Anghel, menționând că o astfel de creștere ar situa Bursa de la București printre primele locuri în Europa. Președintele BVB a mai arătat importanța investițiilor pe piața de capital a companiilor, dând exemplul Austriei, unde băncile de acolo s-au extins în regiune. De exemplu, o bancă locală din Austria care avea active de un miliard de euro a decis să investească și să mizeze pe piața de capital, astfel că a cumpărat mai multe bănci mai mici sau mai mari din regiune, din România, Ungaria, Bulgaria și a ajuns, astfel să dețină 15-20% din cota de piață din întreaga regiune.
Președintele BVB a mai spus că se așteaptă ca din 2018 Bursa de la București să crească la statutul de „piață emergentă“, de la cel de „piață de frontieră“, cum este catalogată acum, acel „up-grade“ însemnând că valoarea companiilor listate să devină mai mare decât este în prezent.

„Umplem un gol lăsat de sistemul de educație“

Dragoș Neacșu, preșe­din­tele Erste Asset Management, care a prezentat tema „Proiect România investește“, a spus pentru GdS, că o astfel de conferință pe teme de educație financiară „sper să le aducă craiovenilor exact ce își doreau, pe această temă. Noi am onorat cu plăcere invitația, în contextul celor 70 de ani pe care îi serbează anul acesta Universitatea din Craiova. Foarte mulți români nu au cunoștințe despre cum să investească, unde să investească și cum să își pună bani deoparte pe termen scurt, mediu și lung, pentru nevoi financiare diferite, pe care fiecare român, indiferent de vârstă, de educație, le are în mod obiectiv. Și noi încercăm să umplem un gol pe care sistemul de educație din România l-a lăsat în această zonă a educației financiare. De aceea, acest gen de conferințe este binevenit“, a spus Dragoș Neacșu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS