Forian Marin, prefectul județului Vâlcea, a participat joi la Ceremonia Militară și Religioasă organizată cu prilejul Zilei Eroilor, în Ziua Înălțării Domnului, desfășurată la Monumentul din Cimitirul Eroilor „Cetățuia„.
Ceremonia a fost marcată de prezența Înaltpreasfinției Sale Varsanufie, a domnului Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului Județean Vâlcea, a doamnei Aurora Gherghina, subprefect al județului Vâlcea, a domnului Mircia Gutău, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a Parlamentarilor Vâlceni, cât și a reprezentanților de seamă ai județului.
Oficierea serviciului religios a fost asigurată de către Înaltpresfinția Sa Varsanufie, alături de protopopi din partea Arhiepiscopiei Râmnicului.
În continuarea ceremoniei, prefectul județului Vâlcea, domnul Florian Marin, a prezentat mesajul lui Sorin Grindeanu, premierul României, urmat de către Aurora Gherghina, subprefect al județului Vâlcea, care a prezentat mesajul lui Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne.
Au mai fost prezentate alocuțiuni de către Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea și de către Mircia Gutău, primar al municipiului Râmnicu Vâlcea.
Ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori în memoria eroilor căzuți pe câmpurile de bătălie din toate timpurile, a fost marcată de prezența într-un număr însemnat de delegații din partea instituțiilor județului, a asociațiilor, cât și din partea partidelor politice.
În finalul ceremoniei, s-a trecut la defilarea gărzii de onoare, alcătuită din militari apartinând Ministerului Apărării Naționale și ai Ministerului Afacerilor Interne, prin fața celor prezenți.