Magistrații de la Judecătoria Craiova s-au pronunțat de curând într-un dosar privind caracterul abuziv al comisioanelor de întocmire dosar și de administrare lunară, impuse de o bancă la acordarea unui credit ipotecar. Instanța a obligat banca să restituie sumele de bani încasate pentru cele două comisioane până la data introducerii acțiunii (1.764 și 6.069 de euro), fiind unul dintre puținele procese de acest fel câștigate la Craiova. Hotărârea Judecătoriei Craiova nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Tribunalul Dolj.
O familie din Craiova, soț și soție, încheia la BRD, în ianuarie 2008, un contract de credit ipotecar pe o perioadă de 30 de ani pentru cumpărarea unui apartament situat în cartierul Valea Roșie, imobil care a fost ipotecat în favoarea băncii pentru garantarea creditului. Valoarea creditului a fost de 63.000 de euro, urmând ca în cei 30 de ani, banca să încaseze suma totală de 105.000 de euro, care cuprinde un comision de întocmire dosar (2,8% din valoarea creditului – 1.764 de euro), achitat odată cu obținerea împrumutului, dar și un comision lunar de gestionare credit (0,1% pe lună aplicat la soldul creditului – 14.957 de euro).
Ulterior, după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, BRD a menținut în contractul de credit comisionul de gestionare credit, care a fost redenumit comision lunar de administrare a creditului.
După câțiva ani de plată a ratelor, cei doi craioveni au solicitat instanței să constate caracterul abuziv al celor două comisioane încasate de bancă.
Avocatul craiovean Laurențiu Stanca, cel care îi reprezintă pe împrumutați în fața magistraților, a explicat că prin introducerea celor două comisioane în contractul de credit, banca a încălcat prevederile Legii nr. 193 /2000 privind clauzele abuzive. „Cele mai multe bănci percep cu ocazia acordării creditelor, în mod abuziv, comisioane pentru întocmirea dosarului sau acordarea creditului. În cazul de față, oamenii au împrumutat suma de 63.000 de euro, însă au primit doar 61.236 de euro, pentru că banca s-a «premiat», din banii lor, cu suma de 1.764 de euro. De asemenea, suma de aproape 15.000 de euro este percepută în mod abuziv și nejustificat prin raportare la serviciile prestate“, a precizat avocatul Laurențiu Stanca.
Soluție favorabilă la Judecătoria Craiova
Plângerea celor doi craioveni a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova pe 4 noiembrie 2016, iar marți, pe 16 mai, instanța s-a pronunțat. Magistrații craioveni au admis solicitarea reclamanților și au dispus restituirea sumelor plătite pentru cele două comisioane.
„Admite capătul 1 de cerere şi constată caracterul abuziv al clauzei referitoare la comisionul de întocmire dosar, inserată la art. 8 alin. 1 din contract. Admite capătul 2 de cerere şi constată nulitatea absolută a clauzei referitoare la comisionul de administrare lunară, inserată la art. 8 alin. 2 din contract. Obligă societatea pârâtă la restituirea către reclamanţi a sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor constatate ca abuzive referitoare la comisionul de întocmire dosar şi de administrare lunară, respectiv 1.764 de euro şi 6.069,09 euro. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1.000 de lei, reprezentând onorariu avocat“, se arată în încheierea Judecătoriei Craiova. Hotărârea instanței nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel la Tribunalul Dolj.
Apărarea băncii
În întâmpinarea depusă la Judecătoria Craiova, BRD a susținut că cele două comisioane nu sunt abuzive, așa cum susțin reclamanții prin avocat.
Astfel, reprezentanții băncii au explicat că cele două clauze sunt clare și inteligibile și nu produc un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, așa cum este definit de Legea nr. 193 /2000. În plus, banca a explicat că cele două comisioane sunt criticate fără temei din perspectiva muncii depuse pentru sumele de bani încasate, dar și că puteau fi negociate de reclamanți. De asemenea, banca a susținut că „a demonstrat bună-credință atât la încheierea contractului, cât și pe parcursul derulării acestuia“, dar și că legislația în vigoare la momentul acordării creditului permitea perceperea celor două comisioane.
Potrivit legii, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, singură sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză este considerată ca nefiind negociată direct dacă a fost stabilită, de exemplu, prin contracte standard preformulate.
BCR a explicat și pentru ce a încasat cele două comisioane. „Comisionul de întocmire dosar reprezintă contravaloarea serviciului prestat de către bancă cu scopul analizării documentelor din dosarul de credit, a evaluarii bonității clientului și a efectuarii tuturor formalităților pentru punerea la dispoziție a creditului – servicii fără de care creditul nu poate fi pus la dispăziție“, se arată în întâmpinarea formulată de BRD.
În schimb, comisionul de administrare reprezintă serviciile prestate de bancă pe toată durata creditului, reprezentând monitorizarea, înregistrarea și efectuarea de operațiuni pentru rambursarea creditului acordat împrumutatului. În ceea ce privește posibilitatea reclamanților de a negocia oferta făcută de bancă, BRD a precizat că aceștia au avut la dispoziție nouă zile pentru a studia oferta, dar și că nu au formulat nici o cerere pentru modificarea clauzelor contractuale.
Soluții diferite în dosare asemănătoare
Procesele câștigate de clienți împotriva băncilor la Judecătoria Craiova pot fi numărate pe degete. De exemplu, în februarie, anul trecut, Judecătoria Craiova a dat o soluție asemănătoare într-un dosar deschis de reclamanți împotriva Bancpost. Instanța a constatat existența a două clauze abuzive într-o convenție de credit încheiată de reclamanți în octombrie 2008 – clauza privind comisionul de acordare credit și cea privind comisionul de rambursare anticipată, așa că a obligat banca să înapoieze împrumutaților suma de 2.580 de franci elveţieni.
Banca a formulat apel, iar pe 26 aprilie, anul acesta, printr-o hotărâre definitivă, Tribunalul Dolj i-a admis acțiunea și a respins plângerea reclamanților. Tot anul acesta, pe 27 februarie, Judecătoria Craiova a admis o altă acțiune de acest fel și a obligat Banca Românească să restituie unei reclamante suma de 3.900 de euro. Și această hotărâre poate fi atacată cu apel la Tribunalul Dolj.
Și Volksbank a pierdut un proces la Judecătoria Craiova, în noiembrie, anul trecut. Instanța a constatat nulitatea clauzelor privind comisioanele de risc și de administrare și a obligat banca să achite reclamanților sumele de 1.133 de euro, respectiv 1.757 de euro. Sentința a fost atacată cu apel la Tribunalul Dolj la începutul lunii martie.
Există însă și cazuri în care băncile au pierdut definitiv procesele cu clienții în dosare asemănătoare. De exemplu, în martie, BRD a pierdut definitiv un proces asemănător la Tribunalul București. Inițial, în mai 2016, Judecătoria Sector 1 București a dispus înlăturarea din contract a clauzei privind comisionul de întocmire dosar și a obligat banca să înapoieze reclamantului suma de 1.094 de euro. În schimb, instanța a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al comisionului de gestionare a creditului. A urmat apelul, iar pe 22 martie, anul acesta, Tribunalul București a repins ca nefondată acțiunea BRD. A admis însă acțiunea reclamantului și a obligat banca să restituie și suma de bani încasată drept comision de gestionare a creditului, plus dobânzile aferente.