4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTrump a decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice

Trump a decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice

Președintele american Donald Trump a decis să retragă SUA din Acordul de la Paris privind combatarea schimbărilor climatice, potrivit site-ului de știri politice Axios, care citează două surse neidentificate având cunoștință directă despre această decizie, informează Agerpres.
Axios scrie că la modalitatea concretă de retragere lucrează o echipă mică din care face parte și șeful Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), Scott Pruitt.
Membrii echipei vor hotărî dacă SUA vor iniția o retragere completă și oficială din Acord — un proces care ar putea dura 3 ani — sau vor ieși din tratatul subsecvent al ONU referitor la schimbările climatice, un demers mai rapid, dar mai categoric.
Reuters amintește că, la recentul summit G7 din Sicilia, președintele Trump a refuzat să-și afirme susținerea față de Acordul de la Paris, declarând că are nevoie de timp suplimentar pentru a lua o decizie. El a transmis ulterior pe Twitter că își va anunța decizia în cursul acestei săptămâni.
Acordul de la Paris, încheiat în noiembrie 2015, vizează limitarea creșterii temperaturii globale sub pragul de 2 grade C comparativ cu nivelurile preindustriale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS