4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul ministru Varujan Vosganian ar putea fi cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz, dacă i se ridică imunitatea parlamentară

Fostul ministru Varujan Vosganian ar putea fi cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz, dacă i se ridică imunitatea parlamentară

Varujan Vosganian (Foto: News.ro)
Varujan Vosganian (Foto: News.ro)

Fostul ministru Varujan Vosganian urmează să fie cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz, fiind suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat şi de complicitate la delapidare, pentru aceasta procurorii DIICOT trebuind însă să solicite ridicarea imunităţii sale parlamentare, scrie News.ro.

Potrivit rechizitoriului prin care au fost trimişi în judecată omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu în cazul Romgaz,  în perioada cât a fost ministru al Economiei, actualul deputat ALDE Varujan Vosganian a semnat mai multe ordine de ministru prin care a urmărit favorizarea lui Ioan Niculae astfel încât compania acestuia, Interagro, să cumpere gaz ieftin, exclusiv din producţia internă.

După ce un secretar de stat a inserat o clauză în contract pe care Interagro nu o putea îndeplini, Vosganian i-a cerut imperativ să elimine această clauză din ordinul de ministru.

“Inculpatul Darius Dumitru Meşca a subliniat că ministrul Economiei Varujan Vosganian, personal şi imperativ, i-a solicitat în mod repetat să înlăture clauza sus-menţionată din Ordin, fără însă că acesta să dea curs acestei solicitări, nefiind de acord a se acorda reduceri comerciale către SC Interagro, în condiţiile în care aceasta înregistra datorii mari şi vechi către SNGN Romgaz SĂ. Totodată, a subliniat că a aflat chiar de la Ioan Niculae, care, ieşind din biroul lui Vosganian, a deschis uşa biroului în care îşi desfăşura activitatea de secretar de stat şi i-a comunicat că şi-a rezolvat problema cu clauză”, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Procurorii mai susţin că, Darius Meşca, în calitatea sa de secretar de stat, a observant unele inadvertenţe şi vulnerabilităţi în cuprinsul Ordinului nr.1614/2007 emis de Vosganian. Deşi fostul ministru a sesizat datoriile pe care le avea Interagro la data de 19 februarie 2008, a semnat şi a susţinut în Guvernul României Nota nr.13351/2008 privind industria îngrăşămintelor chimice din România. “Scopul urmărit de inculpatul Viorel Palaşcă ca secretar de stat sub coordonarea ministrului Varujan Vosganian era de a crea o aparenţă de legalitate, de a arunca răspunderea asupra întregului Guvern şi de a-şi justifica Ordinele nelegale şi cu dedicaţie pe care urma să le emită şi care susţineau în mod evident interesele grupului infracţional condus de inculpatul Ioan Niculae”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor, potrivit News.ro.

DIICOT mai spune că în baza notei din februarie 2008, pentru a atinge scopul urmărit, respectiv sprijinirea grupului infracţional coordonat de Ioan Niculae, ministrul Vosganian, împreună cu secretarul de stat Viorel Palaşcă au emis alte trei Ordine la intervale scurte de timp şi care vizau aceeaşi perioadă de acordare a reducerilor comerciale. Audiat ca martor în dosar, directorul Direcţiei Generale Comerţ şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Economiei a declarat că “inculpata Ioana Apan, despre care era de notorietate că era persoană de încredere a ministrului Varujan Vosganian şi a secretarului de stat Viorel Palaşcă,  i-a spus explicit că ministrul Vosganian a desemnat-o pe ea personal să se ocupe de întocmirea acestui Ordin, Ordin pe care, de altfel, nici nu a lăsat-o să îl citească, cerându-i efectiv să îl semneze la aceasta în birou, pe loc”, se mai arătată în rechizitoriu, scrie News.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS