4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCSM cere preşedintelui Iohannis să întoarcă în Parlament legea salarizării

CSM cere preşedintelui Iohannis să întoarcă în Parlament legea salarizării

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis cu majoritate de voturi, în şedinţa de luni, trimiterea unei scrisori către preşedintele Klaus Iohannis, prin care solicită întoarcerea legii salarizării în Parlament, au declarat surse din cadrul CSM pentru Mediafax.
Surse din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii au declarat că plenul CSM a decis luni transmiterea unei scrisori către preşedintele României prin care să solicite întoarcerea legii salarizării în Parlament pentru „dezbateri reale”, având în vedere diferenţele salariale dintre magistraţii de la judecătorii şi parchetele de pe lângă aceste instanţe şi ceilalţi.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a declarat, luni, nu ar trebui să existe diferenţe financiare între judecători şi procurori, acesta fiind motivul pentru care a cerut instanţei supreme, Avocatului Poporului şi preşedintelui României sesizarea Curţii Constituţionale pe legea salarizării.
„Statutul de magistrat independent profesional al procurorului nu poate fi pus sub semnul întrebării. Nu se poate face o discriminare între diverse categorii de magistraţi. Puteţi vedea detaliat modul în care am motivat scrisoarea publică pe care am trimis-o la diverse instituţii şi sunt sigur că această problemă va fi clarificată în spiritul deciziilor Curţii Constituţionale”, a declarat Augustin Lazăr.
Întrebat cum comentează faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să nu sesizeze Curtea Constituţională în ceea ce priveşte legea salarizării unitare, Augustin Lazăr a precizat că el nu a văzut nicio motivare.
În urmă cu trei zile, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis să nu sesizeze Curtea Constituţională pe legea salarizării, aşa cum ceruseră Augustin Lazăr şi Asociaţia Procurorilor, precizând că nu sunt întrunite condiţiile pentru sesizare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS