2.9 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljActivități culturale, pentru copiii Centrului social „Best Life”

Activități culturale, pentru copiii Centrului social „Best Life”

Centrul social pentru copii „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei a oferit în această perioadă beneficiarilor programe speciale, care să contribuie la dezvoltarea orizontului cultural și abilităților practice. O contribuție importantă au adus-o parteneriatele de tradiţie cu două unități de învățământ din municipiul Băilești, respectiv Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” şi Şcoala Gimnazială nr. 3.

Atelier de creație cu voluntari din Macedonia, Spania, Turcia şi Grecia

În cadrul acestora, un grup de 22 de elevi din clasa pregătitoare a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul”, înscriși la Centrul social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei, au participat săptămâna aceasta la activități educative specifice vârstei și preocupărilor acestora. Activitățile au beneficiat de aportul adus de patru voluntari din Macedonia, Spania, Turcia și Grecia, în cadrul proiectului Erasmus+ numit „In Road 2 Diversity”, organizat de Asociația Dominou din Craiova.
Pentru început, micuții au fost invitați să confecționeze la sediul Centrului „Best Life” păpuși din materiale tradiționale: linguri de lemn, hârtie și materiale textile. În continuare, cei 22 de micuți au vizitat Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, unde au fost invitați să vizioneze expozițiile și colecțiile de artă populară ale acestei instituții care sprijină în mod constant acțiunile Centrului „Best Life” pe baza convențiilor de parteneriat. Gazdele micilor elevi, în mod special domnul prof. dr. Irinel Cănureci, au reușit să trezească și să mențină constant atenția celor mici, Aceștia au fost în mod deosebit atrași de expoziția sugestiv intitulată „Drumul Pâinii”, care prezintă instrumente şi modalităţi de facere a pâinii în Oltenia. Seria de activități din cadrul parteneriatului dintre Centrul social „Best Life” al Arhiepiscopiei Craiovei și Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești, cu sprijinul voluntarilor europeni ai Asociației „Dominou”, se dovedește un bun exemplu de integrare a eforturilor în scopul implicării celor mai mici dintre elevii din Băilești în activități educative, care să le lărgească încă de la această vârstă orizontul cultural. „Suntem de fiecare dată impresionaţi de implicarea deosebită a cadrelor didactice din Băileşti, iar pentru ca această acţiune să aibă loc îi mulţumim în mod special domnului învăţător Paul Vădeanu, pentru dăruirea de care dă dovadă în relaţia cu elevii şi în colaborarea cu aşezământul social patronat de Arhiepiscopia Craiovei”, a subliniat educator Loredana Nisipaşu, din cadrul Centrului social „Best Life”.

Tot cu elevi din Băilești s-a desfășurat în această perioadă un program de activități recreativ – educaționale, pentru pentru 15 elevi din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 3. Cu acest prilej, copiii, însoţiţi de înv. Mitrică Vasilica şi înv. Firan Liliana, au participat la un atelier de creaţie la Centrul “Best Life”, care a constat în confecţionarea de păpuşi din linguri de lemn. În continuare, copiii au vizitat expoziţiile de fosile, de minerale, de plante şi animale găzduite de Muzeul Olteniei, Secţia de Ştiinţele Naturii, au intrat în peşteră şi au vizionat un film la Planetariu. La final, grupul de elevi a vizitat Grădina Botanică. Transportul elevilor la Craiova a fost asigurat de Societatea Agricolă Agrozind Băileşti.
Centrul social pentru copii Best Life a încheiat parteneriate educaţionale cu Şcoala nr. 3 și cu Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din municipiul Băilești, pe baza cărora elevi care provin din familii aflate în dificultate sunt selectaţi pentru a le fi oferite servicii sociale şi educaţionale.
În același timp, Centrul social pentru copii Best Life al Arhiepiscopiei Craiovei a fost reprezentat în această perioadă la Simpozionul Județean „Şcoala altfel pentru toţi şi pentru fiecare”, organizat de Scoala nr. 3 Băilești. Cu acest prilej,  asist.social Livia Bădele a prezentat serviciile sociale si educaționale oferite de Centrul Best Life copiilor care provin din familiile aflate în dificultate, in cadrul unei lucrari intitulate „Parteneriate în sprijinul copiilor”. A fost subliniat rolul parteneriatelor și al colaborarilor dintre instituții: de învățământ, cultură, asistență sociala, Biserica etc, pentru oferirea unui suport social, cultural si educațional de nădejde copiilor.

Centrul social pentru copii Best Life al Arhiepiscopiei Craiovei funcționeaza din anul 2012. În tot acest timp, Centrul a dezvoltat colaborari cu instituții de învățământ din județul Dolj și în special cu instituțiile de cultură din Craiova (Muzeul Olteniei, Teatrul pentru Copii si Tineret „Colibri”, Biblioteca Județeană „Alexandru si Aristia Aman”, Filarmonica Oltenia, Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale Dolj etc). S-a creat astfel o rețea de parteneriate care să propună programe specifice, de mare folos, copiilor din cadrul Centrului „Best Life”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS