Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor, au descoperit 32 de cetățeni irakieni, solicitanți de azil în România, ascunși în interiorul unui automarfar care transporta mobilă.
Potrivit unui comunicat ITPF Oradea, sâmbătă dimineața, în jurul orei 6,30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră un cetățean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un automarfar cu semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă, având ca destinație Italia.
Polițiștii de frontieră au verificat mijlocul de transport, ocazie cu care au descoperit în interiorul acestuia, printre marfa transportată, 32 de persoane, dintre care 11 bărbați, 6 femei și 15 minori.
Din primele cercetări a rezultat faptul că cei în cauză sunt cetățeni irakieni, adulții având vârste cuprinse între 31 și 37 ani, iar minorii între 14 și 18 de ani. Persoanele în cauză au depus documente de solicitanți de azil în România. Adulții au declarat că doreau să ajungă în Spațiul Schengen și au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru.
”Conducătorul auto a declarat că nu are cunoștință despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion. Șoferul și cele 32 de persoane au fost conduse la sediul instituției, în prezent fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale ce se impun”, precizează sursa citată.
AGERPRES