Ajuns la cea de-a treia ediție, Trofeul „Corneliu Andrei Stroe – Legenda unei legende“ s-a ridicat din nou la nivelul așteptărilor, atât ca organizare, cât și în plan fotbalistic. Competiția studențească, începută ieri-dimineață, a oferit spectatorilor multe goluri frumoase și asta pentru că în toate cele patru echipe studențești s-au regăsit jucători care evoluează pe primele trei scene ale țării sau au activat la nivel foarte înalt, cum a fost cazul lui Dorel Stoica.
Iată rezultatele înregistrate: Universitatea „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu – Universitatea de Educație Fizică și Sport București 5-4, Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova – Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin 4-9, Universitatea „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu, Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova 10-1, Universitatea de Educație Fizică și Sport București – Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin 4-7, Universitatea „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu – Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin 8-11, Universitatea de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova 5-6.
Clasament: 1. Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, 2. Universitatea „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu, 3. Facultatea de Educație Fizică și Sport Craiova, 4. Universitatea de Educație Fizică și Sport București.
Cele patru formații au primit cupe și diplome, organizatorii oferind totodată și premii speciale: golgheter: Dorel Stoica (nouă goluri / Severin), cel mai bun portar: Andrei Popescu (București), jucătorul turneului: Bogdan Dănăricu (Târgu Jiu).
Lotul echipei câștigătoare: Ionuț Sălceanu, Claudiu Ghighilicea, Alex Dodoacă, Daniel Harcău, Costinel Stanciu, Laurențiu Prundeanu, Dorian Vasilică, Dorel Stoica.
„Maximii“ au învins profesorii
Înaintea ceremoniei de premiere s-a desfășurat un meci demonstrativ între Craiova Maxima și Pro EFS Craiova, echipă formată din cadrele universitare. Foștii mari fotbaliști ai Băniei au făcut spectacol și s-au întrecut în glume chiar de la reunirea echipei, în vervă fiind, ca de obicei, Sorin Cârțu, Nae Tilihoi – antrenorul de conjunctură, și Nae Ungureanu, Ion Velea „arbitrând“ din când în când duelurile verbale. În teren, meciul a fost la discreția „Maximilor“, scorul fiind 7-5, iar golurile fiind marcate de Silvian Cristescu (4), Emil Săndoi, Sorin Cârțu și Gigi Ciurea, respectiv Daniel Ciocănescu (3), Marian Dobre și Cezar Spînu.
Craiova Maxima: Dan Racolțea, Nicolae Negrilă, Emil Săndoi, Sorin Cîrțu, Silvian Cristescu, Gigi Ciurea, Pavel Badea, Costică Donose, Mac Gîrleșteanu.
Pro EFS: Costi Nanu, Ștefan Gheorghe, Nicolae Dumitru, Nicolae Crăciunoiu, Cezar Spînu, Ilie Dumitru, Dumitru Barbu, Daniel Ciocănescu, Florin Ocoleanu, Sorin Colcă, Daniel Chivu și Marian Dobre.
„Îi vom păstra vie amintirea lui Corneliu Andrei Stroe“
După joc, foștii mari jucători ai Băniei au apreciat evenimentul și au fost bucuroși că și-au luat revanșa în fața profesorilor de la Pro EFS, care la ultima dispută reușiseră să se impună.
„A fost o acțiune binevenită, în care am întâlnit foști colegi de echipă, foști profesori. Ne-am întâlnit la a treia ediție a Turneului memorial «Corneliu Andrei Stroe», un om care a făcut istorie în Craiova și a format multe echipe de fotbal la Universitatea Craiova, cu care s-au reușit mari performanțe. Suntem triști că a trecut în neființă atât de repede. Și proiectul actual al CS Universitatea Craiova îi aparține în mare parte dumnealui, iar noi, ceilalți, ne-am alăturat propunerii pe care a făcut-o de a avea echipă la nivel de comunitate. Îi mulțumim și îi vom păstra vie amintirea lui Corneliu Andrei Stroe“, a declarat Pavel Badea.
„Acum o lună am luat bătaie la fotbal și am rămas corigenți, dar ne-am pus cu burta pe carte, am învățat jocul mai bine și acum am luat examenul cu brio, având în vedere cum s-a desfășurat și partida, pentru că totul a fost sub controlul nostru. Am dat și un gol de excepție și mi se pare normal să fie așa. Ce știi nu ai cum să uiți. Trecutul așa mi l-am câștigat, așa că în prezent doar pun în valoare. Ne-am încălzit și pentru meciul demonstrativ pe care o să-l avem duminică la București, contra lui Rapid“, a spus Sorin Cârțu.
„Trebuia să ne luăm revanșa, pentru că am pierdut ultimele două dispute, una cu profesorii, cealaltă în Germania, cu Kaiserslautern. Nu a contat rezultatul aici, a fost prietenie, iar eu nu am avut restanțe la facultate. Dar am avut o înțelegere cu domnul rector Spînu să-l las să marcheze, însă asta nu minimalizează cu nimic reușitele pe care le-a avut în joc“, a punctat Emil Săndoi.
Pentru galerie foto, click aici.