Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, efectuează cercetări într-un dosar penal în care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar la data de 20.06.2017 faţă de inculpata D.G.G., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, pe o perioadă de 60 de zile, respectiv din data de 20.06.2017, şi până la data de 18.08.2017, inclusiv .
Potrivit procurorilor, la data de 01.06.2017 inculpata D.G.G. a contactat persoana vătămată, primar al unei unităţi administrativ-teritoriale, membru al unui partid politic şi i s-a prezentat ca fiind o jurnalistă de la un cotidian din judeţul Argeş, transmiţându-i că urmează să fie publicat un articol compromiţător la adresa sa pe prima pagină a ziarului, solicitându-i totodată un punct de vedere. Ulterior, la data de 03.06.2017 inculpata D.G.G. a contactat prin intermediul mesajelor text persoana vătămată şi i-a transmis că în schimbul sumei de 60.000 de lei nu va publica în cotidian acele informaţii imaginare compromiţătoare.