1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu la Halle (ATP)

Tecău și Rojer, calificați în sferturile probei de dublu la Halle (ATP)

Perechea alcătuită din tenismanul român Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului ATP pe iarbă de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 1.836.660 euro, după 7-6 (3), 6-4 cu germanii Dustin Brown/Jan-Lennard Struff. Favoriții numărul trei s-au impus într-o oră și 16 minute, reușind 7 ași și făcând 6 duble greșeli, față de 3 ași și tot atâtea duble greșeli ale germanilor. Tecău și Rojer mai câștigaseră în fața aceleiași perechi germane în 2015, tot la Halle, în sferturi, cu 6-7 (4), 6-1, 10-7. Perechea româno-olandeză și-a asigurat un cec de 15.020 euro și 90 de puncte ATP, urmând să joace în sferturi contra cuplului Fabrice Martin (Franța)/Albert Ramos-Vinolas (Spania).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS