8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Alexandru Maxim s-a transferat la Mainz

Fotbal / Alexandru Maxim s-a transferat la Mainz

Internaționalul român Alexandru Maxim s-a transferat de la VfB Stuttgart la altă echipă din Bundesliga, FSV Mainz. Maxim (28 de selecții și 3 goluri pentru naționala României) juca din ianuarie 2013 la Stuttgart, pe care în sezonul trecut a ajutat-o să revină în prima divizie după un singur an.
Mijlocașul, care pe 8 iulie va împlini 27 de ani, a semnat un contract pe patru ani cu Mainz, echipă care a încheiat pe locul 15 ultima ediție de campionat. După încheierea junioratului, Maxim a mai fost legitimat la Espanyol Barcelona B (2009-2010), Badalona (2010-2011) și Pandurii Tg. Jiu (iulie 2011 — ianuarie 2013).
„M-am simțit foarte bine în cei patru ani și jumătate intenși petrecuți la Stuttgart. Clubul și orașul înseamnă mult pentru mine, vor avea întotdeauna un loc în inima mea. La fel și fanii, care m-au susținut mereu. A venit totuși momentul să mă gândesc la continuarea carierei mele. Am hotărât să accept o nouă provocare la o nouă echipă și sunt fericit că, împreună cu VfB, am ajuns la această soluție”, a declarat Maxim.
Mainz a plătit pentru Maxim 3 milioane de euro, potrivit Agerpres, care citează presa germană.
Directorul sportiv al lui Mainz, Rouven Schroeder, a spus că Maxim „arată încredere în sine în situațiile de unu contra unu, poate crea spații și este periculos la fazele fixe”, a scris DPA.
Jucători români care au îmbrăcat tricoul lui Mainz au fost Aurel Panait (decembrie 1997-iunie 1998) și Marius Niculae (ianuarie-iunie 2007).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS