1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMiniștrii propuși pentru cabinetul Tudose, audiaţi în comisiile parlamentare

Miniștrii propuși pentru cabinetul Tudose, audiaţi în comisiile parlamentare

Miniştrii propuşi pentru cabinetul Tudose vor fi audiaţi astăzi în comisiile parlamentare, care este vor da un aviz consultativ, urmând la lista să fie supusă votului Parlamentului. Primii care vor fi audiaţi sunt Rovana Plumb pentru Ministerul Fondurilor Europene şi Mihai Fifor pentru Ministerul Economiei, iar ultimii, de la 13.30, sunt Gabriel Petrea (Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social) şi Tudorel Toader (Ministerul Justiţiei).
La ora 15.00 este convocat plenul reunit al celor două Camere, unde premierul desemnat Mihai Tudose îşi va prezenta programul de guvernare şi va cere votul de încredere al parlamentarilor. Noul guvern are nevoie de voturile a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.
Pe lângă voturile parlamentarilor PSD şi ALDE, Tudose poate conta şi pe voturile UDMR şi, cel mai probabil, pe voturile parlamentarilor minorităţilor naţionale.
După vot, care este estimat să dureze aproximativ două ore şi jumătate, noul cabinet va fi aşteptat la Palatul Cotroceni pentru depunerea jurământului. Ora ceremoniei este incertă deocamdată, depinzând atât de durata şedinţei plenului comun, cât şi de programul preşedintelui Iohannis care prevede, de la ora 18.00, participarea la o recepţie organizată de către ambasada Canadei la Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS