După mai bine de trei ani petrecuți în alb-albastrul Craiovei, atacantul Andrei Ivan s-a despărțit de CS Universitatea, care a acceptat să-și lase căpitanul să plece pentru trei milioane de euro și un bonus de performanță de circa un milion. „Copilul răsfățat a semnat pe cinci ani cu FC Krasnodar“, a anunțat gruparea din Bănie, pentru care Andrei Ivan a marcat 19 goluri, a oferit 13 assisturi și a bifat 101 partide.
„Îmi iau rămas bun de la suporteri, de la colegi, de la toți cei care m-au susținut în acești frumoși ani la CS Universitatea Craiova! Vă mulțumesc pentru toate momentele pe care le-am petrecut alături de voi, pentru toate emoțiile pe care le-am avut alături de voi toți. Nu-mi iau adio, mă voi întoarce! Iubesc CS Universitatea Craiova cum mă iubește mama mea pe mine“, acesta a fost mesajul scris de Andrei Ivan pentru fanii din Bănie.
„Mi-am dorit mult un transfer în străinătate, merge şi familia cu mine în Rusia. Am fost felicitat de prietenii mei din Craiova, dar şi de cei din Moreni“, a mai spus Ivan, care va primi un salariu anual de 550.000 euro.
La Krasnodar, antrenor este Igor Shalimov (48 de ani), un fost jucător al lui Inter și Napoli. Între 2008 și 2011, acesta a fost selecționerul echipei naționale feminine a Rusiei. Din 2015, acesta activează la Krasnodar. Mai întâi a fost antrenorul echipei a doua a clubului, apoi a fost numit secund la prima formație, după care, în 2016, a devenit principal, după o scurtă perioadă în care a fost interimar. FC Krasnodar a perfectat deja alte șapte transferuri în această vară, iar în acest sezon în care și-au și inaugurat una dintre cele mai frumoase arene (pe care se vor disputa și meciuri de la Cupa Mondială 2018) se anunță o candidată puternică la titlu. De altfel, de la promovarea pe prima scenă, Krasnodarul nu a terminat niciodată mai jos de locul patru în campionat. FC Krasnodar a încheiat pe locul al patrulea campionatului în Rusia în sezonul trecut și s-a calificat în turul al treilea preliminar al Europa League, acolo unde urmează să joace cu câștigătoarea duelului dintre slovacii de la Slovan Bratislava și danezii de la Lyngby.
Daum, impresionat
Transferul lui Andrei Ivan la FC Krasnodar a surprins multă lume, inclusiv pe selecționerul României, Christoph Daum, care consideră că echipa CS Universitatea Craiova a făcut o afacere excelentă.
„E o sumă bună de bani pentru Craiova, dar şi pentru jucător. A muncit pentru acest salariu, îl merită. Să sperăm că va progresa în continuare la Krasnodar pentru că este la începutul unei cariere măreţe“, a declarat Daum, la Digi Sport.
Andrei Ivan a bifat cinci selecții la prima reprezentativă, fără să marcheze.
Marcel Popescu anunță transferuri importante
Plecarea lui Andrei Ivan a slăbit considerabil atacul CS Universitatea Craiova, dar doar pentru moment, pentru că managerul general Marcel Popescu îi asigură pe fani că în curând vor apărea sub comanda lui Devis Mangia jucători de mare calitate.
„Şi dacă nu pleca Andrei tot am mai fi adus jucători, dar acum plecarea sa impune venirea unui jucător care să substituie poziţia sa. Aducem însă după un singur criteriu, acela de a fi mai puternici. Suntem în tratative cu mai mulţi jucători. Mai mulţi vor veni până vineri, când se încheie lista pe care trebuie să o trimitem la UEFA“, a declarat Marcel Popescu.
Pe lângă atacantul promis de Marcel Popescu, CS Universitatea Craiova așteaptă în aceste zile un fundaș și mijlocaș. Se poartă discuții și cu Florin Prunea pentru ocuparea unui post de conducere, fostul președinte al CSM Poli Iași fiind liber de contract.