-1.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePercheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală

Percheziţii la persoane bănuite de evaziune fiscală

La această oră, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din Mureș efectuează 30 de percheziţii în judeţele Mureş şi Cluj, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de aproape 250.000 de euro prin evaziune fiscală. Vor fi puse în aplicare 19 mandate de aducere.

58 de poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Mureş şi Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, desfăşoară 30 de percheziţii domiciliare la sediile unor societăţi comerciale şi la locuințele reprezentanţilor legali ale acestora. Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.  Din cercetările a reieșit că, în perioada decembrie 2013 – august 2016,  reprezentanţii unui agent economic din judeţul Mureş ar fiefectuat tranzacții comerciale fictive cu 14 societăţi din judeţele Mureş şi Cluj, valoarea livrărilor ridicându-se la peste 2.750.000 de lei.
În fapt, societatea din Tîrgu Mureş ar fi creat un circuit în care ar fi fost angrenate societăţi de tip „fantomă”, prin care ar fi obţinut deduceri fiscale ilegale.
Prejudiciul adus bugetului de stat este de aproximativ 250.000 de euro.
19 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele urmând să fie conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri.

Tot în această dimineaţă, polițiștii din Prahova, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române, efectuează 2 percheziții la domiciliile din Constanța a 3 persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a bani, cu un prejudiciu de peste 3.000.000 de euro.  3 persoane vor fi aduse la sediul poliției pentru audieri.
Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2013 – 2015, cei în cauză ar fi creat un circuit comercial fictiv în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat.
În fapt, persoanele bănuite, prin intermediul a mai multe societăți, care activau în domeniul comerțului cu materiale reciclabile, ar fi efectuat operațiuni bancare (retragere de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate.
Totodată, persoanele care dețineau calitatea de administratori în fapt ai firmelor tip „fantomă” din circuitul fictiv ar fi avut ca activitate și racolarea de persoane cu posibilități financiare reduse prin intermediul cărora ar fi retras sume importante de bani din conturile bancare.
În baza facturilor emise de firmele ,,fantomă”, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1 300 000 de euro, constând în impozit pe profit neconstituit. De asemenea, sumele de bani rulate prin circuitul fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor, sunt în valoare de aproximativ 2.200.000 de euro.
3 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.
Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciilor pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.J.P. Prahova și I.P.J. Constanța.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS